In ajunul aderarii Romaniei la UE, presedintele Traian Basescu a prezentat – cu mare intarziere – o declaratie prin care condamna, in sfarsit, regimul comunist, declaratie insotita de scuzele statului roman fata de victimele comunismului. Frizand o farsa, scenele din Parlament, in care membri ai Partidului Romania Mare, condusi de Corneliu Vadim Tudor, au incercat sa intrerupa discursul presedintelui, au demonstrat clar ca o parte substantiala a clasei politice romanesti este foarte departe de valorile democratiei europene. Scenele s-au derulat in fata unor demnitari straini invitati sa asiste la discursul prezidential si au fost urmarite de zeci de mii de cetateni romani pe ecranele televizoarelor. Parlamentul si partidele politice sunt deja institutiile care intrunesc cele mai mici cote de incredere, iar evenimentele de luna trecuta nu vor fi fost de natura sa imbunatateasca pozitia lor in ochii cetatenilor din Romania.
Motivul pentru care condamnarea comunismului a survenit atat de tarziu – la 17 ani de la caderea lui Ceausescu – si a fost insotita de un asemenea tablou este ca o mare parte din clasa politica actuala isi datoreaza cariera regimului comunist, fie direct, fie prin privilegiile de care se bucurau membrii familiilor demnitarilor comunisti. Deloc surprinzator, fostul presedinte Ion Iliescu, pe vremuri un inalt demnitar comunist si in multe privinte un apologet al fostului regim, a criticat declaratia de luna trecuta a lui Basescu. Dar si partidul din care provine actualul presedinte, formatiunea cel mai bine plasata conform ultimelor sondaje, este un descendent direct al Partidului Comunist Roman. Actualul Partid Democrat a facut parte din Frontul Salvarii Nationale, o formatiune dominata de fosti membri ai PCR si care pur si simplu dupa 1989 a preluat cea mai mare parte a aparatului PCR. In 1991, FSN s-a divizat, dar precursorul actualului PD a pastrat numele de FSN, cu care s-a prezentat, de altfel, la alegerile din 1992. Cealalta formatiune provenita din FSN a participat la alegerile din 1992 sub denumirea de Front Democratic al Salvarii Nationale si este stramosul actualului PSD.
La cateva zile de la condamnarea comunismului, SRI a raportat „finalizarea” procesului de predare a arhivelor fostei Securitati catre CNSAS. Aproximativ 75.000 de dosare au ramas in posesia SRI, acesta invocand motive de „siguranta nationala”. Dar, atat timp cat parametrii concreti ai acestei definitii nu au fost niciodata clar precizati, SRI si stapanii sai politici au primit practic mana libera de a retine orice document care s-ar putea dovedi incriminator pentru conducerea actuala. Dat fiind ca momentul 1989 a fost – cel putin in teorie – unul de schimbare a regimului si a marcat o reorientare a politicii externe a Romaniei, exista mult mai putine justificari pentru invocarea sigurantei nationale decat ar exista intr-o democratie occidentala. Dar chiar si documentele ajunse la CNSAS sunt departe de a fi complete si exista dovezi clare ca o mare parte a dosarelor fostei Securitati au disparut in ultimii 17 ani; presedintele Basescu a admis tacit acest lucru, spunand ca singurul lucru pe care il poate garanta este ca el personal nu a ordonat distrugerea nici unui document.
In vreme ce condamnarea comunismului si deschiderea unor noi dosare ale Securitatii sunt binevenite, acesti pasi reprezinta o politica a gesturilor, cu scopul de a semnaliza catre UE ca Romania isi asuma trecutul recent. In realitate, aderarea la UE nu ar trebui sa marcheze sfarsitul, ci, din contra, inceputul unei cercetari serioase a perioadei comuniste, a continuitatii puterii politice si economice dupa 1989, dar si a posibilitatii unor reprezentanti privilegiati ai regimului trecut de a fi partasi la acte de coruptie in ultimii 17 ani. Un asemenea exercitiu ar duce, fara doar si poate, la discreditarea unei largi parti din actuala clasa politica si ar trebui sa deschida in fine calea pentru un mod responsabil de guvernare in Romania.
