2.5 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăSpecialCompromisuri la inceput de drum

Compromisuri la inceput de drum

Noul Guvern Boc incepe cu stangul, printr-o demonstratie elocventa despre suficienta care ii stapaneste pe liderii PDL. Baronii democrat-liberali sunt convinsi ca partidul nu are profesionisti mai buni decat ei si nici acces la specialisti independenti suficient de competenti si onesti care sa merite invitatia de a face parte din Executiv. Lucru pentru care chiar "greii" PDL ar trebui sa se roage sa fie fals. Pentru ca, daca nu exista alti oameni mai buni decat Elena Udrea pentru a conduce Ministerul Turismului, plus, mai nou, cel al Dezvoltarii Regionale, sau decat Berceanu pentru Ministerul Transporturilor, inseamna ca acest partid este o farsa sinistra. Iar daca rezervele sale de competenta se opresc la aceste doua personaje, atunci sansele ca Romania sa iasa din criza sub conducerea "celui mai important partid din Romania" sunt zero.

Exact cat priceperea administrativa a Elenei Udrea. Iar asta nu o spune prejudecata potrivit careia o blonda sau o femeie care arata relativ bine este incompatibila cu performanta manageriala, ci faptul ca in mandatul trecut nu a demonstrat nimic. Nevoia obsesiva de a fi prezenta in buletinele de stiri nu poate tine loc de proiecte realizate. Ce s-a ales de maretele ei initiative, precum Bucuresti – capitala turismului balnear sau extinderea (cu forta) a sezonului turistic pe litoral, ori realizarea in Parang a "celui mai mare domeniu de schi din Europa de Sud-Est"? Nimic. Vorbe goale, bune de vandut la televizor ca publicitate mascata. Suficiente insa pentru a i se incredinta si mai multa responsabilitate. Dezvoltarea regionala va fi una dintre cele mai complexe, dar si banoase misiuni guvernamentale, a carei coordonare implica trasarea viitorului economic pentru fiecare zona a tarii. Prin comparatie, Turismul este doar un voiaj de placere.

La Berceanu situatia este un pic diferita, insa nu si finalitatea. Cazul sau demonstreaza ca poti petrece ani buni in fruntea unui minister, acumuland ceea ce unii numesc experienta, si, cu toate astea, sa nu lasi nimic major in urma ta. Sa fi facut degeaba umbra statului. Berceanu este un om inteligent, priceput in a face bani, dupa cum demonstreaza chiar si doar averea sa oficiala, insa complet incapabil sa inteleaga standardul de performanta la care trebuie sa se ridice un inalt oficial al unei tari europene, si inca una pentru care realizarea unei infrastructuri moderne este un obiectiv national de gradul zero. Exemplul perfect este atitudinea sa fata de atragerea banilor europeni in realizarea autostrazilor.

El este autorul stupefiantei declaratii prin care ne sfatuia sa nu ne mai punem sperante in fondurile comunitare, deoarece acestea sunt extrem de greu de accesat pentru ca presupun o documentatie voluminoasa, iar procesul birocratic de aprobare este foarte complicat. Intr-o alta tara, o asemenea declaratie l-ar fi costat instantaneu functia. Ministrul este cel chemat sa gestioneze gasirea solutiilor. Cu cat obstacolele care ii stau in cale sunt mai dificile, cu atat mai meritorie este performanta de a le depasi. Sa ridici neputincios din umeri si sa spui ca tu nu poti pune pe roate mecanismul prin care Romania sa intre in posesia catorva miliarde de euro echivaleaza cu a-ti recunoaste incompetenta si cu anuntarea demisiei. Berceanu nu a demisionat, nimeni nu i-a cerut sa o faca, iar acum i se ofera din nou ocazia de a ne spune ca, daca Dumnezeu vrea sa avem autostrazi, vom avea, daca nu, nu.

Ajutat si de refuzul lui Crin Antonescu de a aduce PNL la guvernare, Traian Basescu si-a rasplatit partidul care l-a sustinut in alegeri si i-a incredintat puterea. Ce a facut PDL cu acest cadou oferit de presedinte va lasa un gust amar celor care l-au votat pentru promisiunea ca va pune reformarea statului in topul listei sale de prioritati. Modernizarea statului nu se poate realiza decat prin competenta. Ministri precum Daniel Funeriu, Teodor Baconschi sau Mihail Dumitru trebuiau sa domine acest guvern, nu "independentii" de doua parale, nici activistii de partid priceputi in a incasa zeciuiala din contractele publice si nici sustinatoarele devotate cu picioare lungi si minte putina.

Dincolo de nominalizarile controversate facute de PDL, un alt motiv de ingrijorare este decizia de a ceda Ministerul Culturii UDMR. In primul rand, acest partid nici nu ar fi trebuit sa se afle la guvernare. Nu doar aliantele politice incheiate in ultimii ani il plaseaza in tabara invinsilor, cat mai ales pozitionarea principiala a liderilor sai de partea celor care doresc ca Romania sa ramana o tara condusa de o casta de privilegiati situati deasupra legii.
In al doilea rand, acordarea Ministerului Culturii inseamna o concesie majora facuta UDMR in legatura cu autonomia culturala, una dintre cele mai controversate revendicari ale minoritatii maghiare. Subiectul autonomiei va fi astfel repus pe tapet, existand sanse mari ca el sa fie un permanent motiv de disputa in interiorul Guvernului, intr-o perioada in care toate energiile ar trebui sa se concentreze pe iesirea din criza.

Temerea principala vine insa din faptul ca UDMR nu are statura morala pentru a gestiona corespunzator un subiect atat de delicat. Acest partid ar fi trebuit sa dovedeasca de-a lungul timpului ca intelege perfect si respecta asteptarile si sensibilitatile minoritatii pe care o reprezinta, dar si pe cele ale majoritatii. Or, pana acum UDMR a demonstrat mai degraba iresponsabilitate fata de ambele. A luat ce e mai rau de la politicienii romani, in special prin integrarea multora dintre liderii sai in oligarhia politico-economica, si a fost un avocat lipsit de credibilitate al cauzei maghiare, pentru ca a incercat in mai multe randuri sa scape de acuzatiile de coruptie ascunzandu-se in spatele unor revendicari excesive.

Prezenta lui Kelemen Hunor in fruntea Ministerului Culturii, candidatul la prezidentiale care declara ca prin vocea sa "maghiarii vor spune ca au nevoie de autonomie", anunta ca UDMR va incerca sa recastige capitalul politic pierdut plusand pe cartea nationalista. Perspectiva cu atat mai ingrijoratoare cu cat FIDESZ, partidul de dreapta din Ungaria, se pregateste de o victorie zdrobitoare in alegerile ce vor avea loc in primavara. Reaprinderea tensiunilor etnice este ultimul lucru care-i mai lipseste Romaniei.

Dan Cristian Turturica
Dan Cristian Turturica
Jurnalistul Dan Cristian Turturică conduce, de aproape opt ani, redacţia cotidianului “România liberă”. Înainte de a se alătura celui mai longeviv ziar din România, a condus redacţia săptămânalului “Prezent” şi a fost redactor-şef al cotidanului “Evenimentul Zilei” (2000-2004). În perioada 1995-1997 a fost corespondent special al cotidianului “Ziua” în SUA, timp în care urmat cursurile Universităţii din California, obţinând diploma de Master în Comunicarea de Masă. Experienţa de 20 de ani în presa scrisă (a debutat în 1990 la săptămânalul “Expres”) este completată de cea din audiovizual: a fost unul dintre producătorii şi prezentatorul emisiunii “Reporter Incognito”, difuzată între 2002 şi 2004 de postul “Prima TV”, şi a moderat talk-show-urile “Prim Plan” (TVR) şi “Arena Media” (Realitatea TV).
Cele mai citite

Papa Francisc va vizita pentru prima dată Corsica pe 15 decembrie 2024

Papa Francisc va efectua o vizită în Ajaccio, situată în sudul Corsicii, pe data de 15 decembrie, transmite Reuters. "Pentru a treia oară de la...

Vreme rece și ninsori în cea mai mare parte a țării. Ultimele informații de la ANM

Sâmbătă, vremea se răcește semnificativ în aproape toate regiunile României. La munte, în nord-vest și centru, se vor semnala ninsori, în timp ce în...

Alegeri prezidențiale 2024: Peste 53.000 de români au votat deja în străinătate până sâmbătă dimineață

Votul pentru alegerile prezidențiale din 2024 a început vineri în cele 951 de secții organizate în străinătate. Românii aflați în afara granițelor pot vota...
Ultima oră
Pe aceeași temă