14.7 C
București
duminică, 29 septembrie 2024
AcasăSpecialComplot terorist dejucat

Complot terorist dejucat

Agentii politiei din West Midlands si ai Scotland Yard au efectuat ieri dimineata, la ora 4,00 GMT, un raid intr-un cartier asiatic din Birmingham si au arestat opt persoane acuzate de terorism. Cei opt, cetateni britanici de origine pakistaneza, planuiau sa rapeasca, sa tortureze si sa decapiteze un soldat britanic care se intorsese de curand din misiune in strainatate. Potrivit unor surse militare citate de "The Sun", posibila victima este un tanar musulman sub 30 de ani si o persoana cunoscuta in comunitatea in care traieste.

Schimbare de tactica

Teroristii urmareau sa il oblige pe militarul rapit sa cerseasca mila pentru viata lui si sa ii ceara primului ministru Tony Blair sa retraga trupele britanice din Irak. Toate scenele trebuiau sa fie filmate, iar filmul decapitarii transmis in direct pe un site islamist. Scenariul este similar cu decapitarea lui Kenneth Bigley, un inginer din Liverpool, in octombrie 2004 si ar fi creat o presiune politica enorma asupra premierului.
Conspiratia reprezinta o schimbare de tactica “infricosatoare” a Al Qaeda si simpatizantilor ei, afirma expertii in securitate britanici, care vad in acest complot o abordare noua a terorismului, dar si o dovada ca pe teritoriul britanic exista celule teroriste active.

30 de comploturi

Potrivit unor surse din cadrul serviciului de securitate interna MI5, in prezent exista 30 de comploturi teroriste in Marea Britanie, catalogate drept “cazuri de prioritate 1”, afirma cotidianul "Daily Mail". Declaratiile confirma avertismentul directorului MI5, Stella Rimington, care a afirmat inainte de Craciun ca in Regatul Unit se desfasoara o activitate terorista importanta. Saptamana trecuta au fost arestate la Manchester inca patru persoane suspectate de terorism. Nivelul de alerta terorista din Marea Britanie este in prezent “grav”, pe locul al doilea pe o scala de cinci, ceea ce indica faptul ca un atac este “foarte probabil”.

Literatura urii

Unul din raidurile de ieri dimineata au avut drept tinta o librarie islamica din Sparkhill, numita Maktabah. Libraria amintita a ajuns in centrul atentiei in iulie 2005, la numai cateva saptamani de la atacul terorist de la metroul londonez, soldat cu 55 de morti, cand cotidianul "The Times" a publicat un reportaj despre genul de literatura ce poate fi cumparata de aici. Pe rafturile de la Maktabah, reporterii de la "Times" au gasit o carte a unui “mujahedin” britanic care sustinea ca “terorismul functioneaza si de aceea Allah le cere tuturor musulmanilor sa devina «martiri»”, categorie care, potrivit autorului, ajung in paradis pe scurtatura. Un DVD intitulat 21st Century CrUSAsaders infatisa atacuri asupra unor vehicule ale coalitiei in Irak, irakieni care declara veseli ca “noi iubim moartea asa cum iubesc ei viata”, dar si fotografii cu credinciosi evrei in timpul rugaciunii, sub care scrie “fratii porcilor si maimutelor”. Intrebat cum poate sa vanda asemenea mizerii, proprietarul, care nu a vrut sa isi dea numele, a declarat ca asemenea materiale nu difera cu nimic de filmul Fahrenheit 9/11 al lui Michael Moore. Ei au spus-o…

Cele mai citite

Nicolae Ciucă le-a transmis liderilor liberali din teritoriu să formeze majorități de dreapta

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, le-a transmis liderilor din teritoriu să caute să facă alianțe și majorități cu partidele de dreapta, potrivit unor stenograme de...

Restaurantele din București, mai scumpe decât cele din Praga și Varșovia

Prețurile practicate de restaurantele din București au ajuns să depășească nivelul celor din orașe precum Praga sau Varșovia și se apropie rapid de standardele...

Compania care a primit premiul pentru „brand românesc de tradiție și încredere“

Compania românească „Plafar“ a câștigat premiul pentru „brand românesc de tradiție și încredere“ la Gala Excelență în Business. „Companii Românești cu tradiție. Plafar a câștigat premiul...
Ultima oră
Pe aceeași temă