24.3 C
București
marți, 17 septembrie 2024
AcasăSpecialComentarii la Constituţia României - lansare eveniment la Timişoara

Comentarii la Constituţia României – lansare eveniment la Timişoara

Marţi, 18 mai 2010, la ora 14:30, în sala Aula Magna a Universităţii de Vest Timişoara, va avea loc lansarea cărţii ”Comentarii la Constituţia României” de Gabriel Andreescu, Miklos Bakk, Lucian Bojin, Valentin Constantin. La eveniment va participa şi va răspunde întrebărilor Lucian Bojin. Au fost invitaţi cei mai importanţi actori sociali locali să discute alături de reprezentanţi ai lumii academice şi studenţi.

Apărut la Editura Polirom, volumul ”Comentarii la Constituţia României” este o analiză unică a variantelor constituţionale cu care se confruntă societatea noastră în această perioadă. Volumul îşi propune să pornească o discuţie reală şi constructivă a lumii academice în jurul subiectului reformei constituţionale.

Volumul, realizat cu sprijinul Fundaţiei Soros România, în cadrul programului Monitorizarea reformei constituţionale, este o colecţie de eseuri pe teme constituţionale, în contextul propunerilor de reforma a Constituţiei României şi pe fondul adâncirii tot mai accentuate a faliei dintre lumea politică şi societatea civilă.

Soluţiile constau în concilierea declaraţiilor de principii (unele prezente deja în Constituţie, altele repetate permanent în discursul public al politicienilor) cu practică efectivă a instituţiilor şi a forţelor politice.

Analizele autorilor – jurişti şi politologi – se opresc asupra garantării drepturilor constituţionale, a eventualei împărţiri pe regiuni, a definirii raportului dintre puterea executivă şi puterea legislativă şi asupra rolului Curţii Constituţionale.

Fiecare eseu are o tematică, o perspectivă şi o metodologie proprii, arătând direcţiile în care sunt necesare schimbările constituţionale, precum şi raţiunile şi conţinutul practic ale acestor schimbări. Ansamblul nu este însă mai puţin coerent, punctul de convergenţă al textelor fiind principiul deschiderii constituţionale către pragmatism, guvernământ limitat, pluralism şi reprezentativitate.

Cele mai citite

TVA-ul restant la finalul anului 2023 este de 47,2 miliarde lei, din care 79% sunt obligații bugetare restante

Potrivit unui raport al Ministerului Finanțelor, valoarea totală a TVA-ului restant la 31 decembrie 2023 se ridica la 47,2 miliarde lei. Din această sumă,...
00:02:07

VIDEO Francezul acuzat într-un proces de viol în grup spune că fosta sa soție „nu merita asta”

Un francez judecat pentru drogarea soției sale pentru a o viola și apoi pentru a o oferi unor străini în timp ce era inconștientă...

Patronatele contestă ediția 2024 a programului Start-Up Nation din cauza lipsei de claritate și a finanțării generale

Unele patronate din România își exprimă îndoielile privind succesul ediției din acest an a programului Start-Up Nation, invocând lipsa de claritate din partea Ministerului...
Ultima oră
Pe aceeași temă