Comandamentul Litoral 2016 funcționează oficial. Acesta are scopul de a preveni și a combate practicile care dăunează vieții și sănătății consumatorilor.
Oficialii de la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au precizat că se vor desfășura acțiuni de control, de preluare și cercetare a reclamațiilor, acțiuni de informare și educare a consumatorilor, precum și consiliere gratuită a operatorilor economici pentru aplicarea corectă a legislației din domeniu.
Turiștii că au la dispoziție 3 locații unde pot depune reclamații sau sesizări în legătură cu nerespectarea drepturilor în calitate de consumatori: Mamaia (telefon 0241/831.933) – pentru stațiunile Mamaia și Năvodari; Neptun (telefon 0241/731.900) – pentru stațiunile Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, Mangalia, 2 Mai, Vama Veche; Costinești (telefon 0241/734.910) – pentru stațiunile Costinești, Eforie Nord, Eforie Sud, Tuzla și 23 August.
În medie, la Comandentul Litoral se primesc într-un an de la turiști circa 600 de reclamații.