Sunt convinsa ca Cristi Puiu se teme de intalnirea filmului sau, „Moartea domnului Lazarescu”, cu publicul din Romania. De aceea probabil a fost schimbat si afisul filmului, asa cum arata el la Cannes. De la excelenta fotografie a celor trei pisici ale eroului cocotate pe o targa de spital, cu o trista patura maro, cu o trista faianta verde pe fundal, s-a trecut la o fotografie (aparent) vesela, inspirata poate din „Invaziile barbare”. Domnul Lazarescu e acum inconjurat de toate personajele care zambesc colorat, facandu-ne semne cu mana. Ambele afise sunt reusite, dar al doilea trimite mai sigur la ceea ce-si propunea Puiu inca de la „Marfa si banii” – sa faca cinema pursange, nu filme realiste, sa masoare infinitul milimetru dintre felia de viata si arta. Si atunci, acest afis ne spune clar: „Acesta e doar un film. Nu este realitatea. Aici nu moare nimeni”. Probabil ca pentru alegerea acestui afis s-a considerat si ca publicul nostru trebuie avertizat asupra unei a doua greseli de abordare, aceea ca filmul ar fi o ilustrare a sistemului sanitar din Romania (idee care cred ca l-a obosit pe regizor, dar asta era riscul).
„Moartea domnului Lazarescu” este, intr-adevar, unul dintre cele mai bune filme ale cinematografiei noastre si printre singurele care exprima in acelasi timp o stare de fapt a universului nostru, dar si profesiune (ferma) de credinta din partea autorului. Cristi Puiu a ales un subiect care a facut buna presa: un pensionar purtat cu salvarea pe la mai multe spitale si parasit, in ultima instanta, pe trotuar, unde si moare. Pentru Puiu a fost nu un subiect de film jurnalistic sau pseudodocumentar, ci ocazia de a investiga moartea, actul mortii. Povestea regizorul ca moartea e un subiect care l-a bantuit. Puiu pare ca si-a dorit sa arate cum se insinueaza moartea in corpul muribundului, in aerul din jurul lui. Cum apare moartea ca eveniment crucial al vietii in existenta noastra diurna? Ea are un culoar de deschidere, nu izbeste intotdeauna ca o lovitura de secure. Ea se pregateste, e anuntata indefinit prin lucruri marunte. In cazul lui „Lazarescu Dante Remus”, nu prea sanatos de altfel, suntem avertizati despre moarte din titlu, tocmai pentru a sti sa fim atenti la primele ei semne. Telefonul la Salvarea care nu mai vine, grija pentru pisici, vecinii saritori, dar indiferenti, asistenta de la salvare, apoi medicii si asistentele de la spital care traiesc totusi in alt univers, unul mecanic. Beau cafele, lucreaza pe banda rulanta, nu-si permit mila sau intelegerea. Desi filmul are atatea personaje (in jur de 40), peste el cade de la bun inceput o mare singuratate. Doar ea ii leaga pe acesti oameni. Iar bietul Lazarescu merge singur pe ultimul lui drum si moare singur.
Filmul lui Puiu, in ciuda secventelor (nu putine) la care razi cu pofta, e poate cel mai deprimant film despre moarte pe care l-am vazut, pentru ca e departe de emfaza si poetizarile atator altora, ci se mentine in recrearea cotidianului. Absolut totul ne e familiar (si nu numai noua, romanilor – dovada succesul filmului in strainatate). E un film care pare din exterior greu de urmarit, dureaza doua ore si jumatate. In sala timpul trece mai repede, si acest interval era cel mai bun pentru a-l face pe spectator sa simta ultimele ore ale vietii personajului. De altfel, chiar ai senzatia de timp real. La asta contribuie si planurile lungi, camera de pe umarul operatorului (Oleg Mutu), jocul crud al actorilor. Din intreaga echipa de personaje doar doua sunt principale – cele interpretate de excelentii Ion Fiscuteanu si Luminita Gheorghiu. Restul apartin unui ansamblu omogen, cu scurte si foarte bune (in general) aparitii. De aceea e fortat si ilogic sa vezi ca pe www.cinemagia.ro Monica Barladeanu, pe care se sprijina, se pare, campania de promovare (dar care sta pe ecran, desi corect, doar zece minute), e trecuta prima in distributie, cu poza, in detrimentul celor doi actori principali. E pe undeva chiar amuzant si tragicomic acest melanj intre tema grava a filmului si promovarea lui prin centru-inaintasi, in reviste cu coperte lucioase.
„Moartea domnului Lazarescu”- 2005, regia Cristi Puiu; scenariul Cristi Puiu si Razvan Radulescu; imaginea Oleg Mutu, cu: Ion Fiscuteanu, Luminita Gheorghiu, Gabriel Spahiu, Dana Dogaru, Doru Ana, Mimi Branescu, Monica Barladeanu si multi altii.
Distribuit de Mandragora Movies.
