3.1 C
Bucharest
Monday, 27 November 2023
HomeSpecialCod PORTOCALIU de caniculă în țară. La cât se ridică temperaturile

Cod PORTOCALIU de caniculă în țară. La cât se ridică temperaturile

Judeţele Arad, Bihor şi Satu Mare sunt, marţi, sub atenţionare cod portocaliu de caniculă, temperaturile urmând să ajungă la 38 de grade, iar pentru restul ţării, unde vor fi temperaturi de peste 35 de grade şi disconfort termic accentuat, a fost emisă o avertizare cod galben, potrivit Mediafax. 

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în cele trei judeţe avertizare cu cod portocaliu vor fi temperaturi maxime de 37-38 de grade, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat.

Bucureştiul şi celelalte 38 de judeţe sunt sub avertizare galben de caniculă, temperaturile maxime vor ajunge, în toate regiunile, la 35-37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi local pragul critic de 80 de unităţi, în zonele de câmpie şi podiş.

Valul de căldură va persista şi în zilele următoare şi va cuprinde toate regiunile ţării, fiind anunţate temperaturi de până la 38 de grade.

 

Cele mai citite

Protejează-ți bunurile cu o cameră spion

Ai adesea senzația că nu știi ce se întâmplă în absența ta și simți nevoia să păstrezi un ochi vigilent asupra spațiului în care...
00:01:01

VIDEO. Altă boală misterioasă care vine din China. Mii de copii ajung la spital

Duminică (26 noiembrie), Ministerul Sănătății din China a îndemnat autoritățile locale să crească numărul de clinici care tratează febra, în timp ce țara se...

Analiză: Peste 70% dintre dezvoltatorii imobiliari din România, risc major de insolvență

Peste 70% dintre dezvoltatorii imobiliari din România prezintă un risc major de insolvență, pe fondul accentuării provocărilor generate de scăderea vânzărilor din imobiliare și...
Ultima oră
Pe aceeași temă