15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialParlamentul, din nou cu picioarele pe Justiție

Parlamentul, din nou cu picioarele pe Justiție

Parlamentarii români au bifat un nou episod din lupta împotriva sistemului juridic și a autorităților statului pe care îl reprezintă pentru salvarea lui Mădălin Voicu și a lui Dan Voiculescu.

Camera Deputaților a respins cererile procurorilor de reținerea și arestare a deputatului PSD Mădălin Voicu, implicat într-un dosar de deturnare a 6 milioane de euro din fondurile destinate comunității romilor. În schimb, Nicolae Păun, de Partida Romilor, mai puțin influent în Parlament, poate fi reținut, fiind implicat în același dosar de fraudare. Totuși, chiar și în cazul acestuia, cererea de arestare a fost amânată de lipsă de cvorum.

Tot miercuri, Senatul l-a chemat la ordine pe premierul Dacian Cioloș, pentru explicații legate de faptul că ANAF a pus în aplicare o hotărâre judecătorească prin care clădiri ale trustului Intact au intrat în proprietatea statului. Cu toate că premierul a oferit explicații punctuale, bazate pe articole de lege, senatorii s-au arătat nemulțumiți de prestația acestuia, iar Cristiana Anghel a fost evacuată din sala de ședințe.

În hora declarațiilor a intrat și președintele Klaus Iohannis care a comentat, referitor la cazul trustului Intact, că libertatea de expimare nu poate fi suprimată pentru „banale motive administrative”, criticând abordarea „heirupistă” a inspectorilor fiscali.

Cum se explică votul din Parlament

Deputaţii au respins, ieri, cererea DNA de reţinere a deputatului PSD Mădălin Voicu, cu 170 voturi „împotrivă” şi 116 „pentru”. Deputaţii au respins şi solicitarea procurorilor anticorupție privind arestarea deputatului PSD, rezultatul ­fiind de 158 voturi „împotrivă” şi doar 103 „pentru”. În schimb, parlamentarii au încuviinţat cererea DNA de reţinere a deputatului Partidei Romilor Nicolae Păun. Decizia a fost luată cu 128 voturi „pentru”, 78 „împotrivă” şi 20 de voturi au fost anulate.

Totuși, solicitarea de arestare a acestuia a fost amânată, ședința fiind suspendată din lipsă de cvorum, Biroul Permanent urmând să stabilească când va fi reluată procedura. Dacă Mădălin Voicu a scăpat 100%, colegul său are o situație ușor diferită, fiind aprobată reținerea, dar nu și arestarea, cel puțin deocamdată. Or, în majoritatea cazurilor procurorii cer judecătorilor reținerea pentru 24 de ore, tocmai în vederea arestării. De exemplu, în cazul Elenei Udrea, când Parlamentul a aprobat reținerea, dar nu și arestarea, iar autoritățile nu au mai luat nici prima măsură.

Diferența dintre cele două voturi de ieri s-ar putea explica prin faptul că Mădălin Voicu este membru PSD, cel mai mare partid parlamentar, și are relații bune și în alte partide, în timp ce Nicolae Păun este oarecum izolat și nu face parte dintr-un partid puternic. În timp ce Păun nu a fost prezent ieri la Parlament, social-democratul s-a folosit de tribuna Legislativului pentru a susține o pledoarie inedită.

Dosarul inițiat de procurorii anticorupție privind acuzaţiile de trafic de influenţă şi deturnare de fonduri aduse deputaţilor Mădălin Voicu şi Nicolae Păun are 19 volume, însumând 4.886 de pagini, inclusiv stenograme. Acestei avalanșe de probe Mădălin Voicu i-a opus propriul său cuvânt, ceea ce a fost suficient pentru senatori.  Deputatul PSD şi-a rugat colegii să nu încuviinţeze reţinerea şi arestarea sa pentru că va fi o „umilinţă îngrozitoare”.

Pe cuvânt de onoare

Acuzațiile procurorilor au fost contracarate de Mădălin Voicu pe baza unui autoportret elogios. „Dragi colegi, nu cred că cineva dintre dumneavoastră mă poate bănui de trafic de influenţă, din moment ce am atâţia ­prieteni, cunoştinţe, indiferent de partide sau de succesiune la guvernare sau personalităţi şi cred că nici domnul deputat Nicolae Păun nu şi-ar fi permis să mă atragă pe mine, ştiind cum sunt eu construit şi cum gândesc şi cum sunt educat”, a precizat deputatul Mădălin Voicu.

Social-democratul a afirmat că cine a citit rechizitoriul întocmit de procurori va vedea că nu are nicio legătură cu faptele invocate. „Nu am făcut trafic de influenţă. Am dat un singur telefon la ministrul Teodorovici să îl primească în audienţă pe Nicolae Păun. Nu am nicio legătură cu proiectele despre care se face referire. Nu am făcut niciodată o fraudă, nu am firme, carnet de conducere şi nici Internet, nu ştiu să umblu, eu nu ştiu decât să fac muzică”, a susţinut Voicu. Cât priveşte acuzaţia de spălare de bani, Voicu a afirmat că, „dacă nu ai bani, nu ai ce să speli”. Acesta a mai susţinut că este „guraliv” şi a făcut afirmaţii la adresa oamenilor care sunt acum în justiţie, lucru pentru care acum plăteşte. „Vă rog să mă credeţi. Nu vă pot da decât cuvântul meu de onoare”, le-a sugerat Mădălin Voicu deputaţilor.

Cât priveşte acuzaţiile de fals în declaraţii, social-democratul a afirmat că nu are alt venit decât cel oficial. „Pe mine, dacă mă dă nevasta afară din casă, trebuie să îmi pun un cort în curtea Parlamentului”, a afirmat deputatul PSD. „Nu înţeleg de ce trebuie să mi se întâmple mie asta. De ce am eu soarta aceasta când eu sunt un om cinstit, curat şi fără pete. A, că am deranjat, că suntem în an electoral”, a mai comentat parlamentarul.

O decizie fără vinovați

Votul de ieri a fost secret, cu bile, și a avut loc în condițiile în care liderii PSD și PNL au promis că deputații din forma­țiunile lor vor da undă verde solicitărilor justiției. Deși au majoritate parlamentară, alături de UNPR și ALDE, și pot aproba orice document, social-democrații susțin că răspunderea este împărțită. Liderul PSD, Liviu Dragnea, a găsit o expli­cație inedită pentru votul de ieri în cazul Voicu: „A existat o oarecare simpatie și se pare că asta a contat”. Dragnea a susţinut, însă, că voturi împotrivă au existat de la toate partidele. Întrebat dacă va exista o sancțiune la nivelul PSD pentru deputații care au votat împotriva cererilor DNA, Dragnea a spus că ”nici măcar nu știm care sunt aceia”.

De fapt, șefii de partide au mecanisme neoficiale de control al voturilor – deputații arată, discret, bilele, unui supraveghetor instalat de partid. Oricum, dacă Dragnea susține că nu știe cine sunt cei care au votat împotrivă, de unde știe că provin “din toate partidele”? Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, a declarat ieri că PSD își manifestă repulsia față de cererile justiției. Stroe a precizat că vor fi analizate de către conducerea PNL cazurile de deputați care au votat împotriva cererii DNA. ”Cred că toți parlamentarii PNL au votat în sensul declarațiilor făcute înaintea acestei ședințe”, a mai completat acesta. 

Acuzațiile procurorilor

DNA a cerut în urmă cu o săptămână încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a deputaţilor Mădălin Voicu şi Nicolae Păun, pentru trafic de influenţă, fals în declaraţii, deturnare de fonduri, spălare de bani. Cei doi sunt acuzați de implicarea în fraudarea a 27 de milioane de lei din fonduri europene destinate romilor defavorizați. Deputatul Nicolae Păun, care era şi preşedinte al Asociaţiei Partida Romilor Pro Europa, ar fi dirijat operațiunea de deturnare de fonduri și i-ar fi oferit 217.300 de euro lui Mădălin Voicu pentru a-l sprijini prin intervenții la diverși demnitari.

Premierul a demolat manipulările din scandalul Intact

Invitat în Senat pentru a răspunde în scandalul ANAF-Intact, Dacian Cioloș a explicat, punctual, cu articole de lege, de ce nu sunt adevărate diferitele scenarii vehiculate de trustul controlat de Dan Voiculescu.

Premierul Dacian Cioloş a declarat, ieri, în plenul Sena­tului, că Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) pune în aplicare o decizie definitivă a justiţiei în cazul posturilor de televiziune ale grupului Intact şi a precizat, în acelaşi timp, că libertatea de exprimare va fi apărată ferm. „Statul român este proprietarul acelor clădiri şi este datoria instituţiilor statului să-şi controleze aceste bunuri, aşa cum ele sunt atribuite prin decizie definitivă a instanţei”, a precizar prim-ministrul. De menționat că statul român a devenit proprietar al clădirilor printr-o decizie a instanței din august 2014.

Dacian Cioloș a adăugat că termenul dat pentru evacuare voluntară, de cinci zile, este unul stipulat de Codul de Procedură Civilă şi nu este stabilit de ANAF, fiind aplicabil tuturor persoanelor juridice. Premierul a răspuns în acest fel criticilor lansate de trustul Intact, potrivit cărora s-ar fi încercat o operațiune de „evacuare subită”. „Nu există prin lege termene diferite pentru televiziuni sau pentru alte tipuri de activităţi. Dacă nu se aplica termenul, atunci ANAF încălca termenele legale şi ar fi putut fi acuzat de discriminare”, a explicat Dacian Cioloș.

Procedură de durată

Mai mult, premierul a adăugat că „televiziunile vor emite inclusiv în ziua de luni din acele sedii pentru că sunt la începutul procesului de evacuare, ce ar putea dura câteva luni. Articolul din Codul de Procedură Civilă pe care l-a invocat ANAF se referă la evacuarea voluntară. Dacă, însă, televiziunile nu părăsesc clădirile, se aplică articolul potrivit căruia „proprietarul va solicita instanţei să dispună, prin hotărâre executorie, evacuarea imediată a locatarului sau ocupantului din imobil, pentru lipsă de titlu“.

Dacian Cioloș a explicat că statul este obligat să treacă la vânzarea bunurilor, pentru că așa prevede legislația în vigoare. „La ora actuală, singura formă de valorificare a bunurilor confiscate de stat este reglementată de Ordonanţa 14/2007, care presupune doar vânzarea bunurilor ca formă de valorificare a acestora, lucru confirmat şi de către Curtea Constituţională prin Decizia 859/2015, publicată în 10 februarie anul acesta”, a menționat premierul.

După ce posturile de televiziune implicate au susținut că au făcut cereri pentru a plăti chirie statului, prim-ministrul a precizat că nu există cadrul legal în momentul de faţă care să permită încheierea unui contract de închiriere de către Guvern cu locatarii imobilului respectiv. „Acest aspect a fost comunicat oficial şi celor care folosesc în momentul de faţă imobilul, încă din iunie 2015. În tot acest timp, contractul de închiriere nu a fost încheiat cu ANAF, ci cu fostul proprietar (Dan Voiculescu n.r.). Potrivit hotărârii judecătoreşti, bunul a fost trecut în proprietatea privată a statului liber de orice sarcini, deci automat şi contractele de închiriere care existau înainte de această decizie judecătorească îşi încetau activitatea”, a declarat prim-ministrul. De fapt, ani de zile, trustul Intact i-a plătit, teoretic, chirie lui Dan Voiculescu, iar acesta a cerut justiției să constate valabilitatea contractului după ce a pierdut imobilul. Valabilitatea acestui contract ar fi însemnat că imobilul nu este lipsit de sarcini, iar autoritățile ar fi avut dificultăți să îl vândă.

Dacian Cioloş a mai declarat că libertatea de exprimare va fi apărată „ferm” şi că a cerut noii conduceri ANAF să-şi analizeze modul în care îşi desfăşoară activitatea, pentru că lucrează în interesul cetăţeanului. Premierul a condamnat modul în care s-a acţionat la Antena Group şi i-a cerut preşedintelui ANAF să elimine „reflexele” nedobândite în timpul actualei guvernări, dar a adăugat că modul în care au intervenit inspectorii ANAF nu are nicio legătură cu fondul cauzei, acţiunea fiind legală.

Criticile senatorilor

În ciuda explicațiilor punctuale ale premierului, senatorii l-au criticat pe Dacian Cioloș pentru acțiunea ANAF în cazul Intact. „Am semnalat derapajul de la ideea de democrație”, a declarat liderul senatorilor social-democrați, Mihai Fifor. La rândul său, senatorul liberal Ben-Oni Ardelean a declarat că partidul său susține statul de drept, dar că este inacceptabil ca, la 26 de ani de la revoluţie, să asistăm la „un modus operandi absolut ieșit din comun”. „Un mare abuz”, a caracterizat situaţia și senatorul UNPR Ruxandra Jipa. Cristiana Anghel, senator ALDE, l-a declarat pe premierul Dacian Cioloş vinovat pentru problemele cu justiţia ale lui Dan Voiculescu, fiind scoasă din sala de ședință.

La ședința de ieri a Senatului, a fost prezent și președintele PSD, Liviu Dragnea, care a stat în loja presei, nefiind membru al Senatului. „Da, vreau să stau cu voi, ziariştii, ca să nu deranjez senatorii”, a spus Dragnea, pe holul Senatului. Autorul unui controversat proiect de lege privind defăimarea, Dragnea a sprijinit, în ultimele zile, demersul Antena 3, pozând într-un apărător al libertății de exprimare.

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Curiozități despre Paștele Catolic: de la tradiții în Marea Britanie până la ouăle de ciocolată din Statele Unite.

Paștele catolic în 2024 se sărbătorește duminică, 31 martie. Iată 12 lucruri interesante despre Paștele Catolic: Fiecare copil din Marea Britanie primește în medie 8,8...

UE cere ca Facebook și Tik Tok să combată falsurile create cu inteligența artificială

UE, prin Comisia Europeană, a cerut marilor site-uri de socializare, precum TikTok și Facebook, să eticheteze clar publicitatea politică și să reducă "viralitatea conținutului"...

Te confrunți cu durere la nivelul genunchiului? Cum recunoști ruptura de menisc și ce poți face pentru a o trata

Durerile articulare pot apărea foarte frecvent ca urmare a unei serii largi de cauze și factori de risc, ceea ce înseamnă că pentru a...
Ultima oră
Pe aceeași temă