38.9 C
București
duminică, 14 iulie 2024
AcasăSpecialCoalitia PDL-PSD, debut cu scandal la Vaslui

Coalitia PDL-PSD, debut cu scandal la Vaslui

» Liderul PD-L Vaslui dezavueaza propunerea venita de la centru potrivit careia prefectul ar trebui sa aiba aceeasi culoare politica cu presedintele Consiliului Judetean (PSD, in cazul Vasluiului – nr.) si anunta: "Eu ma consider in opozitie!".
Replica sefului organizatiei judetene a PSD Vaslui nu s-a lasat asteptata: "O sa fiu si eu in opozitie fata de dansul… E bine ca prefectul se numeste din acelasi partid!".

Seful PSL Vaslui, Corneliu Mihalache, a fost, in ultimii ani, un adversar de temut al PSD, atat prin iesirile sale publice, in care a atacat organizatia social-democrata, cat si prin rezultatele obtinute la ultimele alegeri parlamentare. Vestea ca in judete prefectul ar urma sa fie aiba aceeasi culoare politica cu presedintele Consiliului Judetean l-a scos din sarite pe Mihalache. "Daca se va intampla asta, eu ma consider in opozitie la Vaslui. Nu este corect, si am spus asta si in Colegiul director al partidului. Nu consider corect ca si seful, si lucratorul sa fie din acelasi partid. Ar trebui ca misiunea de a controla activitatea consiliilor locale si pe cea a CJ  sa nu fie executata de oameni din aceeasi tabara, asa cum s-a tot intamplat la Vaslui. Cred ca ar fi fost corect ca, in acest judet, PDL sa recomande prefectul", a declarat Corneliu Mihalache.

 

El explica in ce mod va colabora cu PSD: "Repet, ma consider in opozitie, pentru ca nu pot sa spun ca sunt intr-o alianta. Voi respecta protocolul, dar nu sunt de acord cu el. Eu nu pot sa nu am nici un argument fata de cei care ne-au dat votul si sa spun ca sunt la putere, cata vreme PSD controleaza toata administratia judetului". In acest moment, administratia publica vasluiana este controlata direct si autoritar de PSD, prin cei aproape 50 de primari (din totalul de 86) si miile de consilieri locali. Tot PSD este cel care are si cel mai mare numar de parlamentari, in timp ce municipiile din judet, Vaslui, Barlad si Husi sunt conduse tot de primari social-democrati. O astfel de varianta, cu prefect PSD, ar insemna lasarea judetului pe mana social-democratilor, desi PDL a castigat la ultimele alegeri parlamentare cel mai bun scor din istoria sa.

 

De partea cealalta, presedintele PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, spune: "Daca domnul Mihalache se considera in opozitie, o sa fiu si eu in opozitie fata de dansul! Din punctul meu de vedere, este prematur sa vorbim. In Parteneriat nu am vazut sa se mentioneze despre cine va numi prefectul. Nu stiu daca va exista un prefect de la PSD, asa ca nu am prea multe de comentat". Presedintele Consiliului Judetean Vaslui, Vasile Mihalache, care este frate al presedintelui PDL, dar si vicepresedinte la PSD,  il contrazice pe Corneliu Mihalache. "E bine ca prefectul se numeste din acelasi partid, pentru ca vorbim aceeasi limba, fiind din acelasi partid avem aceleasi conceptii. Cat despre declaratiile lui Corneliu, el e cu parerea lui, eu cu a mea", a spus presedintele Consiliului Judetean Vaslui. 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă