11.7 C
București
miercuri, 16 octombrie 2024
AcasăSpecialCNSAS a stabilit ca deputatul PNL de Arad Titu Gheorghiof nu a...

CNSAS a stabilit ca deputatul PNL de Arad Titu Gheorghiof nu a facut politie politica

Membrii Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Statului (CNSAS) a hotarat ca deputatul Titu Gheorghiof, fost presedinte al PNL Arad, nu a facut politie politica, desi existau indicii ca acesta ar fi colaborat cu Securitatea. Potrivit unor reprezentanti ai Colegiului, parlamentarul ar intra intr-o categorie intermediara, ce inca nu este prevazuta de legea deconspirarii Securitatii. Adica, chiar daca avea un angajament cu aceasta, semnat in timpul inchisorii, notele pe care le-a dat liberalul erau nesemnificative si nu au prejudiciat in nici un fel persoanele la care facea referire.
Astfel, in decizia luata in cazul lui Titu Gheorghiof a punctat decisiv faptul ca angajamentul a fost semnat in inchisoare, deci s-a considerat ca a fost asumat sub presiune. In plus, notele informative nu descriau atitudini adverse fata de regimul comunist, ci fapte banale din viata celor pe care actualul deputat trebuia sa ii urmareasca.
Fostul lider al filialei aradene a PNL a fost audiat de CNSAS in urma cu aproape o luna. Conform procedurilor Consiliului, la audieri participa de regula cei suspectati ca au colaborat cu Securitatea, in vederea luarii unei decizii privind deconspirarea.
Gheorghiof a venit, insa, cu alta versiune. „Am dosarul meu de Securitate. Am fost condamnat politic si urmarit”, a declarat deputatul. El a precizat ca unul dintre cei mai buni prieteni ai sai l-a denuntat la Securitate si s-a aratat dezamagit ca, dupa ce a facut trei ani de puscarie politica, a aflat ca l-au turnat prietenii. Titu Gheorghiof a negat ca ar fi colaborat cu fosta Securitate, atat in inchisoare, cat si dupa ce a fost eliberat. „Sunt prea multe lucruri care trebuie clarifi-cate”, si-a explicat acesta prezenta la sediul CNSAS, in urma cu o luna.
Parlamentarul a adaugat ca s-a prezentat la sediul CNSAS pentru a i se inmana dosarul sau, in urma unei cereri pe care a trimis-o anterior. Gheorghiof a mai spus ca a facut trei ani de „puscarie politica” si ca dupa ce a ispasit aceasta pedeapsa s-au facut presiuni asupra sa pentru a colabora cu Securitatea, insa nu a dorit sa ofere mai multe informatii in acest sens.
Surse din cadrul PNL au sustinut ca deputatul ar fi fost amenintat ca ii va fi publicat dosarul de informator al Securitatii. Gheorghiof a fost doua legislaturi la rand membru al comisiei comune a Camerei Deputatilor si Senatului pentru controlul activitatii SRI.

Cele mai citite

VIDEO 130 de percheziții în toată țara: DIICOT și Poliția Română acționează împotriva grupărilor de crimă organizată

Poliţiştii şi procurorii DIICOT efectuează, miercuri dimineaţă, peste 130 de percheziţii în toată ţara, în cadrul a 40 de acţiuni operative pentru destructurarea unor...

Ciolacu nu-l „iartă” pe Ciucă: Pentru prima dată îmi este şi jenă să vă răspund

Preşedintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, i-a răspuns marţi seara liderului liberalilor, Nicolae Ciucă, după ce acesta din urmă i-a solicitat prim-ministrului "să explice de...

România învinge Lituania cu 2-1 și are 4 victorii din 4 meciuri în Liga Națiunilor

Naţionala de fotbal a României a învins greu echipa Lituaniei, cu scorul de 2-1 (1-1), marţi seara, pe Stadionul Dariaus ir Gireno din Kaunas,...
Ultima oră
Pe aceeași temă