Clujul meu e unul al amintirilor. Un oraş cu o vibraţie discretă, cu ochii mari şi verzi, un oraş poleit de o brumă desuetă şi parfumată. Clujul meu locuieşte încă în Căminul 16, într-o căsuţă în Plopilor şi pe Strada Fericirii, într-o cămăruţă în formă de trapez. A fost, probabil, cel mai frumos moment al meu, cel în care refuzam să cobor din „abisul ideii”, cel în care fiecare umbră era o aventură şi fiecare întâlnire o promisiune.
Am plecat din Cluj în 1998 şi de-atunci nu am mai mers niciodată acolo. De fiecare dată m-am întors. Zilele trecute m-am întors din nou, o dată cu premiera primului meu film, „Eu când vreau să fluier, fluier”. De fiecare dată găsesc un oraş care încearcă să fugă de trecutul lui şi care îşi caută o nouă identitate privind tot mai stăruitor către sud. Aş vrea să aflu că nu e aşa, că doar eu m-am schimbat şi proiectez starea mea de spirit.
