În numeroase satire, francezii nu ratează ocazia de a-i jigni pe români, iar campioana României de baschet masculin, „U” Mobitelco Cluj, a ajuns în Franţa pentru a le da o lecţie gazdelor, cel puţin în acest sport. Elevii lui Marcel Ţenter au făcut meciul sezonului săptămâna trecută în îndepărtata Siberie, au reintrat în calcule pentru o calificare mai departe în FIBA EuroChallenge, iar acum trebuie să-şi mărească aceste şanse printr-o victorie contra lui Elan Chalon. Francezii s-au impus la patru puncte în partida tur, dar au pierdut lamentabil pe teren propriu în ultimul meci al grupei, iar clujenilor le-a crescut încrederea că pot să se întoarcă acasă cu o victorie.
Două meciuri acasă
„Cum am văzut şi la Cluj, Elan Chalon are o bancă lungă, jucători valoroşi, puternici, dar cred că le putem face faţă şi în Franţa. În partida din tur am făcut nişte greşeli pe care le putem corecta, dar mai ales am făcut multe lucruri bune şi mergem la Chalon cu gândul la victorie”, a declarat antrenorul clujenilor, Marcel Ţenter. După partida din Franţa, „U” Mobitelco va încheia meciurile din grupa E cu două partide consecutive pe teren propriu, iar o victorie la Elan Chalon i-ar duce pe ardeleni foarte aproape de o calificare în primăvara europeană. Elan Chalon-„U” Mobitelco Cluj va începe la ora 21:30.