Interdependența Europei de restul lumii a fost expusă dramatic de evenimentele din ultimii doi ani.
În primul rând, focarul de COVID-19 a dezvăluit cât de îndatorați am devenit față de lanțurile globale de aprovizionare pentru livrarea de bunuri cheie, cum ar fi echipamente de protecție personală și materiale medicale. Apoi, izbucnirea războiului din Ucraina a dezvăluit interdependența energetică a Europei față de Rusia. A plasat Europa și UE într-o poziție dificilă și i-a forțat pe liderii noștri politici să realizeze că mai avem de făcut pentru a ne îmbunătăți reziliența în continuare.
Dar interdependența nu este rea, în sine. În timpul pandemiei, diversificarea partenerilor comerciali a permis Europei să depășească blocajele majore ale aprovizionării – determinând unii experți să susțină că globalizarea a venit de fapt în salvarea continentului. De asemenea, dependența Europei de importurile de energie din Rusia nu ar trebui privită într-o perspectivă complet negativă, având în vedere influența pe care o deține împotriva Kremlinului și a bugetului său de război.
Problemele apar, totuși, atunci când interdependența este asimetrică față de propriul dezavantaj. Este îngrijorător, de exemplu, când unele state membre sunt excesiv de dependente de țări terțe pentru livrarea anumitor bunuri sau mărfuri, sau când întregul continent depinde prea mult de aliații extra-europeni pentru securitate.
În cele din urmă, capacitatea de a gestiona interdependențe complexe – în problemele cheie ale zilei, cum ar fi securitatea, comerțul, clima sau sănătatea – este ceea ce înseamnă suveranitatea europeană. Evenimentele din ultimii doi ani au reafirmat necesitatea unei acțiuni colective, dezvăluind totodată vagul și superficialitatea dezbaterii continentului despre suveranitatea europeană.
Acesta este motivul pentru care Consiliul European pentru Relații Externe (ECFR) a lansat un „Indice de Suveranitate Europeană”, care evaluează performanța și angajamentele fiecărui stat membru UE pe diferite domenii, inclusiv climă, apărare, economie, sănătate, migrație și tehnologie, și detalii în care își pot îmbunătăți colaborările pentru îmbunătățirea cetățenilor lor și a comunității europene mai largi.
Este vorba despre construirea unei Europe mai puternice, care este susținută de alianțe de încredere, deschidere și reziliență și care necesită anumite protecții strategice fără a se îndrepta către protecționism. O Europă care poate prelua un lider mai mare pe scena globală, unită în ceea ce crede și cu încrederea de a-și transmite ideile partenerilor săi internaționali.
Dar, pentru a reuși, va trebui ca toate statele membre să-și contribuie echitabil cu partea sa – și să treacă de la a privi Europa prin prisme naționaliste.
Luați doar ca exemplu Ungaria, care, potrivit indicelui, are un nivel de contribuție la politica economică care este al doilea cel mai scăzut din UE – în mare parte din cauza dependenței sale excesive de comerț și investiții de Rusia și China, precum și de complezență față de lobby-ul străin. Este un stat membru cu cea mai mare dependență de exporturile de gaze ale Rusiei – cu furnizarea reprezentând 25% din consumul total de energie – și, așa cum am văzut în ultimele săptămâni, este o țară care subminează un răspuns european eficient la invazia Rusiei în Ucraina pentru propriile sale interese.
Dar știind cum se desfășoară fiecare dintre cele 27 de state membre ale UE, ne oferă doar jumătate din poveste. Cealaltă jumătate se referă la imaginea de ansamblu – și anume măsura în care uniunea, în ansamblu, livrează în diferite domenii.
În acest sens, rezultatele pentru UE sunt dulci-amar. Am constatat ca bloc, suveranitatea europeană este „bună” pentru sănătate și economie – dar doar „satisfăcătoare” în ceea ce privește apărarea, clima și migrația și „săracă” în ceea ce privește tehnologia.
Distribuția – adică diferența dintre țara cu cea mai bună și cea mai proastă performanță – este cea mai mare în apărare, ceea ce arată că unele țări excelează (Franța) sau au performanțe bune (Germania, Italia, Țările de Jos, Belgia), în timp ce altele eșuează (Irlanda, Ungaria, Malta). Răspândirea este cea mai scăzută în cazul migrației, o zonă în care aproape fiecare țară primește doar o notă „satisfăcătoare” sau „slabă”. Acest lucru dezvăluie eșecurile colective ale blocului de a acționa în anumite probleme.
Conducătorii grupului de modelare a politicii UE sunt Franța, Germania, Țările de Jos, Suedia și Danemarca, în timp ce Ungaria și Bulgaria se poate spune că „eșuează”, nu doar în anumite domenii, ci și în ceea ce privește rezultatul mediu.
Știm că Europa are capacitatea de a face față provocărilor globale cauzate de interdependență și de a modela în mod activ noua ordine mondială. Dar pentru a realiza acest lucru, statele membre UE trebuie să-și reducă vulnerabilitățile și să-și extindă constant capacitatea comună de a acționa.
Sperăm că rezultatele indicelui suveranității europene pot fi un punct de plecare pentru a arunca o privire sinceră asupra capacităților și capacităților naționale și, la rândul lor, pentru a transforma deficiențele UE în potențiale de creștere pentru o Europă care contează.