Cine votează cu USL

Mulţi dintre cei care nu cred în evaluările Uniunii Europene, care consideră că supravegherea Bruxelles-ului transformă România într-o colonie, scepticii privatizărilor, dar şi destui dintre cei care-l dispreţuiesc pe Traian Băsescu vor vota pe 9 decembrie cu USL.

Pentru prim data după căderea comunismului românii nu vor mai vota delimitaţi de o falie ideologica: până în 2000 graniţa a fost construită în jurul discursului anticomunist, iar majoritatea alegătorilor care se autodefineau de dreapta votau în acest sens; în 2004 Alianţa pentru Dreptate şi Adevăr i-a convertit pe foştii militanţi anticomunişti în jurul unui program economic de dreapta şi a discursului anticorupţie; iar în 2008 PDL şi PNL şi-au conservat separat susţinătorii, în vreme ce PSD a fost votat, ca de obicei, mai mult de oamenii care au nevoie să fie asistaţi de stat, de cei mai în vârstă, mai mult de locuitorii satelor decât de ai oraşelor.

Votanţii USL sunt insă destul de eterogeni, fiindcă elctoralul liberal estompează ruralitatea şi lipsa de educaţie a celor care-i preferă în mod tradiţional pe socialişti. Totuşi diferenţele se menţin astfel că aproape 60 la sută dintre cei care spun că pun ştampila pe USL locuiesc la sate, conform unui sondaj IRES şi mai puţin de 20 la sută dintre cei care susţin alianţa liberalilor cu socialiştii au studii superioare. De aceea cei care votează USL sunt mai permeabili la propagandă, mai uşor de convins, de pildă, că Uniunea Europeană tinde să devină un imperiu care profită de periferiile lui, că România este doar un experiment al liderilor occidentali, interesaţi să cumpere ţara bucată cu bucată. Cercetările făcute de Vasile Dâncu şi echipa lui scot la iveală că aproape 70 la sută dintre alegătorii USL au încredere scăzută în UE, iar 80 la sută nu au încredere în justiţie. Această tendinţă le-ar da după alegeri liderilor socialişti şi liberali legtimitatea de a se îndepărta de opţiunea pro-occidentală şi de a se concentra strict şi univoc asupra chestiunilor interne, de a transforma România într-un mare sat îndepărtat şi rupt de civilizaţie, dar mai uşor de condus de fruntaşii autohtoni, care nu-şi mai doresc să fie notaţi de birocraţii de la Bruxelles, mereu cu aceleaşi calificative care constată piedicile pe care ei le pun justiţiei sau lipsa apetitului pentru statul de drept.

Cei care votează USL nu sunt derenjaţi de problemele de integritate ale parlamentarilor şi miniştrilor socialişti şi liberali, nu sunt incomodaţi de faptul că Mircea Diaconu a rămas senator prin votul parlamentarilor împotriva unei sentinţe definitive a justiţiei, doar de dragul pensiei speciale pe care actorul o va obţine după acest mandat în legislativ. Votanţii USL nu au nimic împotriva foştilor securişti şi nu-i afectează în nici un fel candidatura lui Dan Voiculescu din partea acestei alianţe. Criteriile morale funcţionează pentru susţinătorii socialiştilor şi liberalilor doar atunci când este vorba despre Traian Băsescu, ţapul ispăşitor al crizei economice autohtone şi al eşecurilor de după aderarea ţării la UE.

Alegătorii USL sunt astfel mai mult împotriva lui Traian Băsescu, decât pentru soluţiile puse până acum pe masă de specialştii Uniunii, de aceea, de exemplu 55 la sută dintre aceşti votanţi nu au încredere în guvernul Ponta. Poate fiindcă fruntaşii USL nu au idei vizionare şi planuri ambiţioase sau poate fiindcă se tem de orice schimbare majoră. Celebra formulă a lui Ludovic al XIV-lea: „ori decâte ori creez o slujbă, câştig un ingrat şi provoc o sută de nemulţumiri” pare definitorie pentru liderii USL, care fie sunt descurajaţi de critici, fie socotesc că e mai simplu să stai în expectativă, decât să te aventurezi în reformări, care să-ţi reducă din simpatizanţi.

Alegătorii USL s-au săturat de schimbări, de idei aduse din afară sau de FMI, nu mai vor să fie asistaţi de la Bruxelles, nu mai vor reforme şi mai ales n-ar mai vrea să-l vadă pe Traian Băsescu explicându-le că trăiesc mai bine decât grecii. Şi totuşi cu cât vor fi mai mulţi la alegerile din 9 decembrie, cu atât România s-ar putea schimba mai mult, deşi nu neapărat în bine.