5 C
București
marți, 3 decembrie 2024
AcasăSpecialCine va fi noul director CIA

Cine va fi noul director CIA

Actualul director al CIA (Agenţia centrală de informaţii a SUA), Leon Panetta, va deveni ministru al apărării şi va fi înlocuit în fruntea agenţiei secrete de generalul David Petraeus, în prezent comandantul operaţiunilor militare din Afganistan, au anunţat miercuri canalele de televiziune NBC şi ABC, preluate de agenţiile internaţionale de presă, potrivit Agerpres.

Panetta, care are 72 de ani şi nu este militar, îi va succeda lui Gates ‘în cursul acestei veri’, potrivit unui responsabil american citat de AFP şi care a dorit să i se păstreze anonimatul. Acesta nu a dorit să confirme însă şi numirea lui Petraeus în locul lui Panetta.

Un oficial citat de Reuters a menţionat că un anunţ oficial în acest sens va fi făcut în cursul acestei săptămâni.

Preşedintele american Barack Obama îl va nominaliza totodată pe diplomatul Ryan Crocker ambasador în Afganistan, post ocupat în prezent de Karl Eikenberry, potrivit NBC. Crocker a mai fost ambasador între altele în Irak.

Generalul Petraeus urmează să fie înlocuit în Afganistan de generalul John Allen, actualmente comandant adjunct al Centcom, comandamentul central al armatei SUA.

Toate aceste schimbări vor avea nevoie şi de confirmarea Senatului SUA.

O posibilă ‘remaniere’ la vârful securităţii naţionale a SUA face obiectul unor intense speculaţii în ultimele săptămâni. Aceste speculaţii survin în contextul în care actualul ministru al apărării, Robert Gates – care a fost, la rându-i, director al CIA – intenţionează să se retragă din funcţie în cursul acestui an.

Surse din cercurile de la Washington au dat de înţeles de altfel încă înainte de apariţia acestor zvonuri că este previzibil un ‘schimb Petraeus-Panetta’ pe măsură ce campania de realegere a lui Obama, în 2012, se apropie.

Panetta, exponent al Partidului Democrat, s-ar putea dovedi mai apropiat de democratul Obama decât Gates, numit de fostul lider republican de la Casa Albă George W.Bush.

Totodată, conform surselor informate de la Washington citate de Reuters, Casa Albă doreşte o poziţie de nivel înalt pentru generalul Petraeus pentru a se asigura că nu va fi ‘atras’ de republicani, în tabăra adversă lui Obama. Petraeus, de 58 de ani, este considerat artizanul strategiei câştigătoare a SUA din Irak şi este respectat de întregul spectru politic.

Cele mai citite

Alexandr Dughin: România va face parte din Rusia. MAE: Rusia va eșua

După ce i-a luat, luni, oficial, apărarea lui Călin Georgescu, arătând că este la curent și preocupat de alegerile prezidențiale din România, Vladimir Putin...

Reșița – Sepsi 3-1! Surpriză în Cupa României – VIDEO REZUMAT

Reșița - Sepsi 3-1. CSM Reșița, echipă din liga secundă, a reușit marți o victorie impresionantă pe teren propriu, învingând fosta câștigătoare a Cupei...

ANAF împarte România în opt loturi pentru gestionarea bunurilor confiscate: licitație de 8,53 milioane lei

Operatorii interesați pot depune oferte în limba română până pe 22 ianuarie 2025, ora 15:00 Agenția Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a lansat o licitație...
Ultima oră
Pe aceeași temă