21.1 C
București
joi, 25 iulie 2024
AcasăSpecialCine se opune unei investiţii de un miliard de euro

Cine se opune unei investiţii de un miliard de euro

Multe investiţii în sectorul energetic dau naştere unor puternice controverse, principala miză fiind modul în care e asigurată protecţia mediului. La Galaţi, compania italiană Enel intenţionează să construiască o termocentrală pe cărbune, investiţie de un miliard de euro. O echipă a Greenpeace s-a aflat sâmbătă şi duminică la Galaţi, pentru o acţiune de conştientizare a opiniei publice în legătură cu riscurile presupuse de construirea în Zona Liberă Galaţi a noii termocentrale pe cărbune de 800 MW. „Greenpeace îndeamnă cetăţenii Galaţiului să se informeze asupra acestui proiect şi să ia atitudine pentru oprirea lui. Acest lucru este încă posibil, deoarece proiectul necesită obţinerea acordului de mediu, pentru care vor fi organizate dezbateri, adresate publicului larg”, se spune în comunicatul Greenpeace. Este a doua acţiune, după ce în octombrie 2012 voluntarii Greenpeace au organizat un protest în cadrul căruia au lansat un dirijabil inscripţionat cu mesajul „Enel climate killer”, care a survolat cartierele Galaţiului. Potrivit Greenpeace, din memoriul tehnic reiese că, pe durata celor 40 de ani de funcţionare, termocentrala de la marginea oraşului va produce 6.000 de tone de pulberi în suspensie, 102.000 de tone de dioxid de sulf, 102.000 de tone de oxizi de azot, precum şi metale grele şi alte substanţe toxice. Spre deosebire de termocentrala similară pe care Enel a construit-o în Italia, la Civitavecchia, unde stivele de cărbune sunt închise în hangare pentru a nu polua aerul oraşului, cea de la Galaţi va avea stivele de cărbune afară, expuse intemperiilor. În acest fel, proiectul din România va fi mai ieftin pentru investitorul străin.

 

Concesiune pe 49 de ani

În noiembrie 2007, firma Global International 2000 din Bucureşti, asociată în proiect cu Enel, a obţinut concesionarea a 36,5 ha în Zona Liberă Galaţi, pentru 49 de ani, cu posibilitatea de prelungire a concesiunii cu încă 24 de ani. Ştirea a produs valuri în presă, pentru că patronul Global International era Boris Golovin, despre care se spunea că a fost ofiţer din serviciile secrete sovietice. Termocentrala urmează să funcţioneze cu cărbune adus din Ucraina. Administratorul Parcului Natural Lunca Prutului Inferior s-a opus acordării autorizaţiei de mediu, dar Agenţia Regională de Protecţia Mediului Galaţi a acordat autorizaţia, iar Primăria Galaţi a fost obligată să emită autorizaţia de construire. Mai sunt necesare acorduri de mediu din partea Moldovei şi Ucrainei, pentru că centrala este la 5 km de graniţa cu Republica Moldova şi la 6 km de cea cu Ucraina.

Nu sunt riscuri in privinţa mediului

După ce vizitat centrala construită de Enel la Civittavechia, în Italia, directorul adjunct de la Zona Liberă Galaţi, Claudiu Brânzan, declara că nu sunt riscuri în privinţa protecţiei mediului: „Am vizitat centrala şi vreau să vă spun că nu există niciun fel de poluare, nici a apei şi nici a aerului, toate noxele fiind cu mult sub maximul admis al acestor parametri. Mai mult, vreau să vă spun că italienii au amenajat un lac unde se cresc peşti şi la care sunt folosite apele folosite pentru răcire la centrală, ceea ce demonstrează că nici apa provenită de la centrală nu reprezintă un pericol pentru mediu”.

Primarul Galaţiului vrea referendum

Construirea noii termocentrale a dat naştere multor controverse, inclusiv politice. Primarul Marius Stan (PNL) l-a acuzat pe fostul primar, Dumitru Nicolae (PSD), că ar fi acordat ilegal autorizaţia de construire. În luna mai, primarul Galaţiului anunţa că, împreună cu Greenpeace, va organiza un referendum. „Îmi fac datoria şi trag un semnal de alarmă şi le arăt obrazul celor care au trecut aşa, pe sub masă, un proiect la care cred că, în mod normal, trebuia făcut un referendum”, a declarat Marius Stan.

 

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă