Dacă a ajuns Ponta, un premier atât de vulnerabil, anchetat în timpul exercitării mandatului, pentru fapte de corupție, să facă un mișto crunt de opoziție, din cauza simulacrului de moțiune de cenzură, vă dați seamă că la ora actuală, în Parlament, nu numai că nu există opoziție, nici măcar partid unic, ci doar o mână de personaje cu putere reală care învârtesc absolut toate jocurile politice din țară. Ponta ironizează o opoziție inexistentă, dar sarcasmul lui nu va face decât să frustreze și mai mult electoratul educat și de bun-simț al acestei țări. Ce vină au românii ca să asiste neputincios, de atâția ani, la acest circ ieftin din Parlament?
Democrația în România se traduce astfel: Blaga care-i prieten cu Oprea, care Blaga l-a făcut pe Iohannis președinte, se contrează puțin cu Ponta, pentru ochii naivilor, care Ponta oricum n-are chef să se certe acum cu Oprea, pentru că Oprea e lângă Coldea, care Coldea e lângă Hellvig, iar Hellvig e lângă Mihalache, care Mihalache e cu Blaga, care Blaga e prieten cu Oprea. Iar Oprea e cu Dragnea. Și cu această înșiruire mai mult sau mai puțin coerentă, cercul puterii s-a închis. Stop joc democrație.
Femeile în politica românească au rol de decor și de a umple spațiul zilnic cu zgomot politic, n-au avut niciodată putere reală, drept care e corect nici să nu fie amintite în acest context.
O Alina Gorghiu lipsită de anvergură politică a permis ca, în laboratoarele puterii, Gabriel Oprea să fie văzut, la un moment dat, drept singura opțiune posibilă pentru preluarea puterii. Planul politic gândit în vară a picat, Oprea nu va mai fi premier, dar ideea de bază rămâne. Lipsa de alternativă naște monștri.
Cel mai probabil, Victor Ponta, în ciuda atâtor vulnerabilități, va încheia un mandat plin, de patru ani, în fruntea Executivului. Cum este posibil acest lucru? Simplu. Pe de o parte, Ponta își amenință partidul că dacă el va pierde funcția de premier, PSD va pierde automat guvernarea. Și nimeni din PSD nu vrea să plece de lângă banii publici, înaintea alegerilor de anul viitor. Iar pe de altă parte, Iohannis, cel mai lipsit de personalitate președinte pe care l-a avut România postdecembristă, nu ar fi putut să numească atât de ușor un nou premier din partea PSD – UNPR, fără să fi încercat, în prealabil, și opțiunea partidului care l-a pus în funcția de președinte. Cum ar fi putut justifica Iohannis electoratului liberal că nu vrea să numească pe nimeni din partea PNL drept viitorul premier și îl alege, în schimb, pe Oprea? Grea decizie, mai ales că în timpul verii, presa a dezvăluit rețeaua doctorilor lui Oprea din justiție, servicii secrete și MAI, rețea care s-a dovedit a fi una plină de plagiatori?
Acesta fiind contextul, puterea a decis: se va merge cu aceeași formula, Ponta va rămâne premier. Moțiunea de cenzură de azi, fără forță și picată în mod previzibil, nu face decât să confirme planul de mai sus. PSD-UNPR și PNL au bătut palma, până în primăvară cel puțin.
Dezamăgirea românilor față de ce se întâmplă pe scena politică este mai accentuată ca niciodată, actualii lideri politic nu mai pot păcăli pe nimeni cu trucurile lor expirate.
Iar în această atmosferă, de blat generalizat, singura întrebare legitimă este de ce nu apar mișcările anti-sistem? De ce nu gândește nimeni o alternativă venită 100% din afară, cu care să spargă, în timp, cercul închis, oligarhic, al puterii care controlează România de 25 de ani? De ce nu apar personaje noi, care să insufle o mica speranță electoratului?
E nevoie de ele ca de aer.