29 C
București
vineri, 19 iulie 2024
AcasăSpecialCine este liderul 'Ndrangheta care s-a ascuns în România

Cine este liderul ‘Ndrangheta care s-a ascuns în România

Un lider al puternicei mafii italiene din Calabria, considerat autorul unor atentate împotriva procurorilor italieni, a fost arestat miercuri la frontiera dintre Slovenia şi Italia. Presa italiană afirmă că Antonio Cortese, expert în explozibili, se ascunsese în România.

Arestarea lui Antonio Cortese, considerat artificierul puternicului clan „Lo Giudice” din cadrul ‘Ndrangheta, a avut loc miercuri  la bordul unui autocar care venea din România, informează pagina online a agenţiei italiene AGI.

Expert în explozibili şi arme, Cortese, în vârstă de 48 de ani, era dat în urmărire internaţională fiind suspectat că, la începutul acestei luni a lăsat un lansator de grenade în faţa biroului brigăzii antimafia din oraşul Reggio Calabria, capitala regiunii omonime. Pentru a-şi face mesajul cât mai clar, Cortese ar fi dat şi un telefon de ameninţare poliţiştilor care recent au reuşit să dea lovituri grele celei mai puternice organizaţii criminale din Italia. Conform anchetatorilor, acelaşi Cortese ar fi organizat la începutul acestui an atentatul cu bombă care a vizat acelaşi Palat de Justiţie, iar în luna august a plantat un dispozitiv exploziv care a fost detonat în faţa casei procurorului general din Calabria, Salvatore Di Lantro. Conform agenţiei AGI, arestarea lui Cortese la revenirea din România a avut loc pe baza unor informaţii precise, poliţiştii italieni beneficiind de „colaborarea adecvată” a autorităţilor române. Potrvit postului de televiziune italian Sky TG24, procuorii calabrezi au primit informaţii că atacurile au fost executate de Cortese la ordinele ‘Ndrangheta, din partea lui Antonio Lo Giudice, şeful grupării care îi purta numele şi unul dintre liderii de la vârful organizaţiei criminale. Lo Giudice este unul dintre extrem de puţinii mafioţi calabrezi care după arestare a hotărât să colaboreze cu anchetatorii, structurarea pe clanuri şi legăturile de familie a ‘Ndrangheta făcând foarte dificilă penetrarea organizaţiei criminale.

Autorităţile italiene afirmă că în ultimii zece ani, ‘Ndrangheta, care numără circa 100 de familii având în total între 4.000 şi 7.000 de membri a depăşit ca putere şi influenţă mafia siciliană Cosa Nostra, fiind în prezent cea mai mare reţea de trafic de cocaină din Europa şi una dintre cele mai puternice din întreaga lume. Estimările agenţiilor de luptă împotriva crimei organizate plasează veniturile anuale ale ‘Ndrangheta la nivelul a peste 40 de miliarde de euro. Majoritatea banilor provin din traficul de cocaină, însă o parte importantă este obţinută din afaceri legale precum construcţii, restaurante sau comerţ cu amănuntul. 

‘Ndrangheta a devenit cea mai mare reţea de trafic de cocaină din Europa cu un venit anual de 40 de miliarde euro.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă