Gabriel Stroe este director general interimar şi accountable manager interimar la TAROM, în locul lui Christian Heinzmann, revocat luni noapte din funcţia de CEO de către membrii Consiliului de Administraţie al companiei, informează Agerpres.
Gabriel Stroe este directorul financiar la TAROM.
De asemenea, poziţia de deputy CEO interimar i-a revenit lui Florin Susanu, director Operaţiuni Zbor, pilot instructor.
Consiliul de Administraţie al TAROM i-a revocat, luni seară, pe Christian Heinzmann, din funcţia de director general al TAROM, şi pe Tiberiu Ţiclea, membru al Consiliului de Administraţie.
Consiliul de Administraţie al TAROM s-a reunit luni seară pentru a analiza activitatea de management a directorului general al companiei, Christian Heinzmann, după ce acesta ”a pierdut” funcţia de accountable manager, începând cu data de 22 martie.
„Consiliul de Administraţie m-a informat, analizând raportul de la Autoritatea Aeronautică, că au constatat suspendarea directorului general din funcţia de accountable manager, ceea ce înseamnă, practic, managerul responsabil. După regulile aviaţiei, acest manager trebuia să asigure resursele financiare şi pe cele de personal pentru îndeplinirea misiunii companiei. Termenul pe care l-a dat Autoritatea Aeronautică este 22 (martie – n. r.). Deci, până atunci, directorul general încă deţine această funcţie, dar, cu această dată, cu data de 22, nu va mai putea să o îndeplinească”, a anunţat, vineri, ministrul Transporturilor, Dan Costescu, într-o conferinţă de presă.