Cei mai multi cu greu isi pot imagina ca la Casa Oamenilor de stiinta (COs, mai pe intelesul tuturor), cladirea superba si intimidanta din Piata Lahovari, exista un restaurant. De ceva timp, la poarta, este afisat un meniu timid, care insa se prezinta destul de atragator. Prin preturi. Mici, in comparatie cu preturile obraznice practicate chiar si de cele mai modeste restaurante dambovitene.
Cladirea din Lahovari, acolo unde isi are sediul Casa Oamenilor de stiinta, face parte din patrimoniul Academiei Romane. Cand aici nu sunt organizate mese rotunde, simpozioane, conferinte, diverse intalniri, se dau mese oficiale, dineuri, receptii simandicoase. Sau se organizeaza nunti.
Am ajuns la COs recent, intr-o seara umeda si rece, cand cautam un loc in care sa mancam ceva, la preturi nu foarte mari, dar nici sa ne indepartam de centru. Am impins portile grele de fier, am intrat in curte, am dat ocol cladirii, pandind un cat de mic indiciu al intrarii in restaurant. O doamna care tocmai iesea din cladirea cufundata in bezna ne-a tachinat: "Ce, nu indrazniti?". Sincer, nu ne simteam prea incurajati. Cat ne-am fastacit noi, a aparut si portarul. "Nu, nu vrem sa inchiriem pentru nunta, vrem doar sa mancam". "Atunci poftiti", ne-a raspuns el. Am asteptat sa aprinda luminile intr-unul dintre saloane. Eram singurii clienti. Destul de neplacut. Ne-am ascuns stinghereala, facand glume despre cat de romantic este sa iei cina intr-un astfel de restaurant, in doi. Am scanat meniul, am trecut de caviar si de icrele de Manciuria (250 RON, respectiv 150/ 100 g), de salate (cea mai scumpa, pui cu ananas, 20,90 portia) si am ales pui cu branza gorgonzola (18,70 RON) si "Cordon Bleu" cu cartofi "Boulanger" (15,50 plus 3 RON). In ordine inversa: cartofii – deliciosi, "Cordon Bleu" nici mai bun, nici mai rau ca in alte parti, adica luat din supermarket, trecut prin congelator, decongelat, aruncat in tigaie, apoi in farfurie. Puiul cu gorgonzola insa a fost de neinteles: bucatelele suculente de piept de pui si bucatelele aromate de gorgonzola, aruncate fara zgarcenie in tavita de ceramica, erau scaldate intr-o bezea dulce. Foarte dulce. Gretos de dulce. Neinteles de dulce. Mai departe, toaletele inexplicabil de murdare pentru un spatiu ca acesta, nota de plata – inca nu m-am hotarat daca a fost mare sau doar mare in raport cu conditiile, atmosfera dinauntru mai inghetata decat cea de afara. Partea neasteptata este ca se primesc si bonuri de masa si bonuri cadou.
