0.8 C
Bucharest
Saturday, 9 December 2023
HomeSpecialChina are mari probleme cu exporturile. Vezi motivul pentru au scăzut în...

China are mari probleme cu exporturile. Vezi motivul pentru au scăzut în luna iulie

China a înregistrat o scădere semnificativă a exporturilor în luna iulie, de 8,3%, acesta fiind cel mai mare regres al său din ultimele patru luni. Scăderile au venit în contextul cererii mai slabe din Uniunea Europeană, pe fondul unui yuan care s-a apreciat.

Degradarea balanţei comerciale ar urma să accentueze presiunile asupra autorităţilor chineze în sensul adoptării unor noi măsuri pentru stimularea economiei, a doua ca mărime din lume. În ultimele luni, premierul Chinei, Li Keqiang, s-a confruntat cu o serie de solicitări pentru stabilizarea creşterii economice, potrivit Mediafax.

Scăderea exporturilor a fost mult mai mare decât se anticipa, în contextul în care analiştii economici prefigurau o diminuare cu doar 1,5%.

În paralel, şi importurile în China au scăzut, confirmându-se diminuarea cererii pe plan intern. Comparativ cu luna iulie 2014, importurile au scăzut cu 8,1%, conform statisticilor Administraţiei generale a Vămilor. În iunie, importurile scăzuseră cu 6,6%, situaţia generând un excedent comercial de 43 de miliarde de dolari.

Cererea în scădere la nivel global, cumulată cu scăderea investiţiilor pe plan intern pun sub semnul întrebării ţinta de creştere economică de 7%, vizată de China în 2015. Guvernul de la Beijing a adoptat noi măsuri care să stimuleze extinderea economiei, inclusiv prin emiterea de bonduri speciale pentru finanţarea sectorului construcţiilor, dar refuză să diminueze valoarea yuanului.

“Exporturile deja nu mai sunt motorul creşterii economice a Chinei; indiferent ce ar face Guvernul, este imposibilă o multiplicare a volumului exporturilor ca în trecut”, afirmă Liu Xuezhi, economist la Bank of Communications.

Exporturile Chinei în spaţiul Uniunii Europene au scăzut cu 2,5% în primele luni ale anului 2015, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce vânzările spre Japonia s-au redus cu 10,5%. În schimb, exporturile de produse chineze spre Statele Unite au crescut cu 9,3% în aceeaşi perioadă.

Cele mai citite

Actorul Ryan O’Neal a murit

Ryan O'Neal, celebru pentru interpretarea sa în „Love Story”, s-a stins la vârsta de 82 de ani, conform declarației făcute vineri de către fiul...

“În cinci ani, putem să exportăm carne de porc”

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, vrea să revigoreze zootehnia românească, astfel încât în câțiva ani România să ajungă să exporte din nou carne de...
00:00:25

Filipine condamnă acțiunile Chinei în Marea Chinei de Sud

Filipine a condamnat sâmbătă (9 decembrie) „acțiunile ilegale și agresive” ale Chinei în Marea Chinei de Sud, declarând că paza de coastă a Chinei...
Ultima oră
Pe aceeași temă