Toate trenurile vor fi oprite pe 31 mai, cu respectarea legii, a anunţat preşedintele confederaţiei Meridian, Ion Popescu, după discuţiile purtate la Ministerul Finanţelor cu premierul Emil Boc. Sindicaliştii sunt nemulţumiţi de reducerea salariilor cu 25%, potrivit NewsIn.
“Trenurile vor fi oprite în staţii pe 31 mai, ziua în care este anunţată greva generală în sectorul bugetar, întrucât salariaţii de la Căile Ferate nu mai pot accepta tăierea salariilor cu 25% şi disponibilizări, după ce au fost daţi afară mii de salariaţi de la CFR”, a declarat preşedintele Confederaţiei Meridian, Ion Popescu, la sfârşitul negocierilor purtate la Ministerul Finanţelor cu premierul Emil Boc şi ministrul Muncii Mihai Şeitan.
Liderul CNSLR Frăţia, Marius Petcu, a anunţat că reprezentanţii sindicatelor vor face lobby în Parlament pentru a bloca adoptarea pachetului de măsuri pe care Guvernul Boc urmează să-şi asume răspunderea.
“Ne propunem să fim prezenţi în Parlament când se va lua decizia privind moţiunea de cenzură şi tot în aceeaşi zi vom bloca accesul reprezentanţilor Executivului în Parlament printr-un cordon de sindicalişti care va înconjura Casa Poporului”, a mai spus Petcu.