CFR Călători precizează că cei peste 1.100 de salariaţi care urmează a fi disponibilizaţi în luna martie vor primi lunar, timp de şase luni, câte 670 de lei, această măsură fiiind luată conform acordului dintre Guvern şi FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială, potrivit Mediafax.
Ca urmare a procesului de reformă convenit de Guvernul României cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), Comisia Europeană şi Banca Mondială pentru viabilizarea sistemului feroviar românesc, CFR Călători continuă procesul de restructurare şi reorganizare prin notificarea privind concedierile colective înregistrată cu data de 21 februarie la Inspectoratul Teritorial de Muncă, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi Federaţiile Sindicale, se arată într-un comunicat al companiei feroviare.
Concedierile vor fi dispuse în termenele prevăzute de art. 68 -73 din Codul Muncii, cu modificările şi completările ulterioare, rezultând o reducere de personal de 1.050 de salariaţi de la CFR Călători şi 93 de la filiale, astfel 50 de salariaţi de la SCVLC „Voiaj CFR” – SA şi 43 de salariaţi de la „CFR-Gevaro” – SA.
„Măsura vine ca urmare a condiţionalităţilor agreate în Acordul Guvernului României cu Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană şi Banca Mondială conform cărora personalul angajat al CFR Călători în 2012 trebuie să rămână acelaşi ca cel din 2011, chiar şi după fuziunea prin absorbţie a filialelor la care CFR Călători este unic acţionar, respectiv Societatea Comercială de Exploatare a Vagoanelor de Dormit, Cuşetă, Restaurant şi Bar CFR Gevaro – SA, Societatea Comercială de Vânzare Legitimaţii de Călătorie CFR – SCVLC Bucureşti – SA şi Societatea Comercială de Aprovizionare şi Desfacere Braşov CFR – SCAD Braşov – SA, acţiune care presupune şi preluarea a aproximativ 900 de salariaţi rămaşi în urma aplicării programelor proprii de restructurare”, potrivit sursei citate.
Conform angajamentelor din Scrisoarea de Intenţie cu FMI, fondul de salarii pentru anul 2012 al CFR Călători trebuie să rămână acelaşi ca în 2011, chiar şi după preluarea personalului din filialele absorbite, susţin reprezentanţii CFR Călători.
În aplicarea programului de concedierii colective de personal, în conformitate cu prevederile art.72(2) din Legea nr.53/2003 – Codul Muncii, republicată, CFR Călători a demarat procedurile prevăzute de lege respectiv înregistrarea Notificării la Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti, la Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti, şi la federaţiile sindicale reprezentative la nivel de unitate CFR Călători.
În aplicarea concedierilor de personal, cazurile sociale au fost analizate şi convenite cu reprezentanţii sindicatelor, susţin reprezentanţii administraţiei.
„Precizăm că prin Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate CFR Călători – SA, în vigoare până la data 23 martie 2012, s-a prevăzut ca personalul concediat să beneficieze de la data încetării contractelor individuale de muncă, ca urmare concedierii colective, de o sumă lunară egală cu suma prevăzută în art.1 din HG nr.1193/14.11.2010 pe timp de 6 luni, respectiv de 670 lei/lună/persoană”, potrivit sursei citate.
În prezent negocierile pentru încheierea unui nou contract colectiv de muncă 2012/2013 sunt în curs de derulare între partenerii sociali, susţine administraţia.
Sindicatele contestă în instanţă programul de disponibilizări de la CFR Călători care prevede că peste 1.100 de oameni îşi vor pierde locurile de muncă din luna martie, susţinând că decizia a fost luată fără ca reprezentanţii salariaţilor să fie consultaţi.
Preşedintele Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă (FML), Iulian Măntescu, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX că după ce vor primi notificarea privind disponibilizarea a 1.143 de angajaţi de la CFR Călători vor contesta în justiţie acest act.
„Am primit un telefon şi am fost informat că până la finalul zilei de marţi vom primi notificarea privind aceste disponibilizări. Vom contesta în justiţie, nu am fost consultaţi. În 95 la sută din cazuri am câştigat”, a precizat Măntescu.
Potrivit liderului sindical, urmează să fie reintegrate în cadrul CFR Călători trei filiale care au fost externalizate în perioada 2000-2004, iar bugetul companiei pentru cheltuielile cu personalul este acelaşi cu cel de anul trecut.
Guvernul a convenit, în decembrie 2011, cu FMI să continue concedierile la companiile feroviare, să impună patru zile de concediu fără plată pentru angajaţii societăţii Intervenţii Feroviare, să închidă liniile de cale ferată care nu pot fi vândute la licitaţii şi să încheie contracte PPP pentru spaţiile comerciale CFR.
Toate aceste măsuri ar trebui aplicate în 2012, relevă scrisoarea de intenţie convenită de Guvern şi Fondul Monetar Internaţional la ultimele negocieri, din toamna acestui an.