Un cetăţean britanic şi-a pierdut viaţa în urma unui accident de circulaţie produs pe DE584, se arată într-un comunicat de presă remis, marţi, Agerpres de IPJ Brăila.
Ofiţerul de serviciu de la poliţia oraşului Însurăţei a fost sesizat prin apelul de urgenţă 112 despre faptul că pe DE 584, între localităţile Viziru şi Însurăţei, s-a produs un accident rutier soldat cu decesul unei persoane.
S-a stabilit că cetăţeanul britanic G.J., de 56 de ani, în timp ce conducea autoturismul pe drumul menţionat, din cauza neatenţiei în conducere, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune frontală cu un tractor cu semiremorcă, condus regulementar de S.V., de 43 de ani, din oraşul Bragadiru, judeţul Ilfov.
În urma impactului, cetăţeanul britanic, care se afla singur în maşină, a decedat.
”S-a luat legătura cu Oficiul Român de Imigrări din cadrul IPJ Brăila, în vederea îndeplinirii procedurilor necesare în cazul cetăţenilor străini. S.V. a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală’, se arată în comunicatul IPJ.