Un al treilea activ al ARO Campulung, Centrul de Studii pentru Automobile Romanesti (CESAR), a fost vandut in aceste zile pentru suma de 1,08 milioane euro. Vanzarea acestui activ vine dupa ce Fabrica de Piese si Subansamble ARO a fost cumparata de SC „Two Mar Business” Campulung, iar Hala Motor de un alt investitor. Noul proprietar al CESAR este „Amrom Automotive”, firma infiintata in luna mai 2006 si administrata de fostul director al SRI, Virgil Magureanu. Cumparatorul are printre actionari SIF Oltenia, SIF Moldova, precum si persoane private ca Vlad Soare si Virgil Magureanu. Licitatia a pornit de la 0,85 milioane euro. Activele detinute de la CESAR constau in primul rand in 12.660 metri patrati terenuri, din care constructiile acopera o suprafata de 3.555 metri patrati. Urmatoarea licitatie este programata pentru 23 februarie si vizeaza vanzarea restului Uzinei ARO. Pretul de pornire al licitatiei este de 22,5 milioane euro.