Pentru degrevarea unitatilor sanitare de persoanele care isi cauta un adapost pe timpul iernii in saloanele urgentelor, Guvernul analizeaza, impreuna cu reprezentantii Ministerului Muncii, Solidaritatii si Familiei posibilitatea infiintarii unor asezaminte medico-sociale pentru cazarea persoanelor cu posibilitati financiare reduse. Cadrele sanitare se vor deplasa la aceste spitale in vederea acordarii asistentei medicale. In aceste centre, asistenta medicala va fi absolut gratuita. Potrivit declaratiilor reprezentantilor Directiei de Sanatate Publica Judeteana Constanta, la nivelul judetului vor exista centre sociale si centre medico-sociale. Astfel, in primele vor fi aduse persoanele fara locuinta, iar in celelalte vor fi cazate persoanele care nu beneficiaza de asigurari de sanatate si nu au fonduri pentru acoperirea sumelor aferente asistentei medicale primite. Directia Judeteana de Sanatate Publica se straduie de mai bine de doi ani sa gaseasca un loc potrivit pentru deschiderea unor astfel de centre care sa degreveze Spitalul Clinic Judetean de Urgenta. Un centru ar putea fi amenajat la Harsova, in cladirea unde functioneaza Serviciul de Ambulanta. Potrivit DSPJ Constanta, spatiul este suficient pentru montarea a maximum 25 de paturi.