Cladirea nu poate fi reabilitata, deoarece mostenitorii fostului proprietar cer despagubiri prea mari de la autoritati
cladirea in care a functionat primul teatru din tara nu poate fi reabilitata, din cauza unor neintelegeri dintre autoritatile locale din Arad si unul dintre mostenitorii fostului proprietar al imobilului.
Astfel, toate proiectele privind reabilitarea cladirii celui mai vechi teatru din tara sunt blocate din cauza situatiei incerte a cladirii.
Potrivit lui Ovidiu Balint, directorul Casei de Cultura a municipiului Arad, institutie care functioneaza si administreaza imobilul, deocamdata, nu se pot face decat lucrari de conservare a imobilului. Asta, deoarece Consiliul Judetean Arad nu poate sa-l despagubeasca financiar pe cel care a revendicat imobilul.
"Odata renovata, cladirea ar avea o valoare foarte mare, ea fiind inclusa si in lista monumentelor istorice. Aici este organizat, anual, Festivalul de Teatru si Underground, la care participa artisti din intreaga Europa", a declarat Ovidiu Balint.
Cel mai vechi teatru din tara a functionat intr-un imobil format din doua corpuri de cladiri, Casa Hirschl si Teatrul Vechi. In anul 2001 s-a emis o Hotarare de Guvern, prin care cladirea Teatrului Vechi a fost atribuita Consiliului Judetean (CJ) Arad, iar cealalta cladire, Casa Hirschl, a fost atribuita CJ si Consiliului Local Arad.
In timp ce institutiile efectuau procesul de predare-primire a cladirii, a aparut unul dintre urmasii fostului proprietar, care a revendicat Casa Hirschl si a spus ca renunta la cladirea Teatrului Vechi in favoarea unei sume de bani. Reprezentantii CJ Arad sustin, insa, ca nu il pot despagubi financiar pe mostenitor.
"Anul trecut, reprezentantii serviciului juridic din cadrul Consiliului Judetean au intocmit toata documentatia pentru a retroceda imobilul persoanei care l-a revendicat. Din pacate, din discutiile avute cu avocatul acestuia, a reiesit ca proprietarul doreste bani si nu cladirea. Noi nu putem sa dam bani pentru ca legea specifica in mod clar ca, din moment ce imobilul exista, restituirea se va face in natura. Nu e vina noastra ca proprietarul nu doreste cladirea", a declarat Ramona Cretu, purtator de cuvant in cadrul CJ Arad.
Pentru reabilitarea cladirii Teatrului Vechi ar fi nevoie de 1.000.000 de euro.
PRESTIGIU
Cladirea, considerata primul edificiu de teatru permanent de pe teritoriul tarii noastre, a fost construita in anul 1817, iar proprietarul ei a fost Iacob Hirschl. Pe scena salii de spectacole au evoluat numeroase trupe de prestigiu si o serie de artisti, precum Derynne in 1818, Treuman in 1845 sau Johan Strauss fiul, in concertul din 1847. De asemenea, la Arad au evoluat formatii teatrale romanesti, conduse de Mihai Pascaly si Matei Millo. In cadrul acestor trupe activa, ca sufleur, si poetul Mihai Eminescu.