5.6 C
București
vineri, 29 noiembrie 2024
AcasăSpecialPovestea lui Petre Stroe, cel mai în vârstă antrenor în activitate. Pasiunea...

Povestea lui Petre Stroe, cel mai în vârstă antrenor în activitate. Pasiunea pentru luptele greco-romane îl atrage în arenă la 84 de ani

CS Metrorex se poate mândri cu faptul că are în colectivul antrenorilor un maestru octogenar care încă vine la sală cu plăcere și le dezvăluie copiilor tainele luptelor.

Petre Stroe, în vârstă de 84 de ani, nu se gândește la retragerea din cariera de antrenor, cu toate că alții la această vârstă sunt deja străbunici.

Antrenorul octogenar are o poveste de viață aparte. A fost descoperit ca sportiv de Dumitru Hâtru, la Ploiești. A început să practice luptele la Departamentul de muncă Teleajen, acolo unde își făcea stagiul militar. De aici a făcut pasul spre Șantierul Ploiești, echipă cu care, la debutul în prima divizie, a fost vicecampion național. Un an mai târziu, șantieriștii prahoveni deveneau campioni naționali, cu Petre Stroe titular incontestabil.

Echipa feroviară, cu Stroe în garnitură

Tot grație lui Dumitru Hâtru, eroul nostru a ajuns la Rapid București, club pentru care, la categoria mijlocie, stilul greco-romane, a cucerit o medalie de argint în competiția individuală, la Campionatele Naționale, plus un bronz la Campionatele Internaționale ale României.

De la Rapid a trecut la Stea-ua, unde, din motive politice, nu a putut fi încadrat, rămânând doar voluntar. Multiplu campion național cu echipa militară, Petre Stroe a adus de trei ori punctul decisiv în lupta pentru supremație.

A lucrat 18 ani cu americanii

A plecat apoi, ca antrenor, în SUA, unde timp de 18 ani a pregătit lotul național, obținând o medalie olimpică de bronz și un titlu mondial la lupte greco-romane. În America, lui Petre Stroe i s-a decernat o distincție rară, Colanul de Aur, pentru meritele deosebite în activitatea de promovare a luptelor.

S-a întors acasă în 1991, aducând cu sine saltele de luptă din America. A dotat cu acestea sala de lupte a CS Metrorex, club la care a înființat secția de lupte. În cei 26 de ani de activitate, a obținut cu elevii săi 23 de titluri naționale și 15 titluri internaționale. La Campionatele Europene a avut doi medaliați, pe Constantin Matei (argint) și Bogdan Chelaru (bronz). Echipa de juniori-tineret a CS Metrorex a fost de două ori campioană națională și de patru ori pe podium cu Petre Stroe la timonă.

Nu renunță, în ciuda problemelor financiare

Constant, elevii lui Petre Stroe de la CS Metrorex au fost selecționați în loturile naționale ale României. Ultimele exemple sunt Emil Constantin, Cătălin Surugiu, Cristian Constantin și Cezar Costea, toți inițiați și crescuți de Petre Stroe. De asemenea, mulți alți elevi ai săi au ajuns antrenori sau oameni realizați pe plan profesional în alte domenii.

Octogenarul nu a renunțat la pasiunea sa de-o viață și vine zilnic la sala de antrenament de la stația Piața Unirii 2 din București. Acum greutățile financiare sunt mari, iar copiii nu mai sunt atrași de sportul de performanță. Petre Stroe se confruntă cu aceste dificultăți, dar nu renunță, făcând și acum, la 84 de ani, ceea ce îi place. Este probabil cel mai vârstnic antrenor în activitate din România, maestru al sportului și antrenor emerit.   

Cele mai citite

Sfaturi practice pentru a menține hainele adolescenților activi mereu curate și proaspete

Pentru a oferi o experiență cât mai plăcută, noi și partenerii noștri folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și / sau a...

Mihai Stoica, euforic după remiza cu Olympiacos! „Ne îndreptam spre o victorie istorică”

FCSB a remizat 0-0 cu Olympiacos în etapa a 5-a din Europa League, iar președintele Mihai Stoica a transmis un mesaj ferm, evidențiind prestația...

Naționala feminină de handbal a României a debutat cu o victorie în Grupa B a Campionatului European EHF EURO 2024

Naționala feminină de handbal a României a debutat cu o victorie în Grupa B a Campionatului European EHF EURO 2024, învingând Cehia cu scorul...
Ultima oră
Pe aceeași temă