Recenta exhumare a rămăşiţelor soţilor Ceauşescu a trecut destul de neobservată, crede fostul vicepreşedinte al Nicaraguei, scriitorul Sergio Ramirez. Într-un articol publicat la pagina comentatorilor ziarului El Pais, acesta aminteşte însă că nu poate fi uitat faptul că dictatorul se credea Vlad Ţepeş, domnitorul cel crud, ale cărui obiceiuri au inspirat legendele vampirilor – aşa cum a reieşit cu ocazia unui interviu luat lui Nicolae Ceauşescu, atunci când acesta vorbea cu mândrie de faptele patriotice ale domnitorului, potrivit Agerpres.
După ce a fost inspirat atât de tare de domnitor, Nicolae Ceauşescu a ajuns să fie scos din coşciug precum vampirii care ieşeau noaptea din sarcofage – la 20 de ani după ce a fost executat, acuzat fiind de genocid, îmbogăţire ilicită şi abuzuri.
Contele Dracula, personajul însetat de sânge, care avea viaţă eternă şi colţi, aşa cum a fost el creat în romanul lui Bram Stoker din 1897, îl reprezintă pe domnitorul Vlad, cel care după ce îşi trăgea victimele în ţeapă le colecta sângele pentru a-şi înmuia în el pâinea pe care o mânca, crede scriitorul nicaraguan. Nu trebuie uitat că Dracula înseamnă diavol – un diavol însetat de sânge omenesc, mai scrie el. Ulterior, Dracula a părăsit paginile romanului lui Stoker şi a intrat în lumea vampirilor, devenind vampirul prin excelenţă în lumea cinematografului, iar acum capătă şi o viziune postmodernă în literatura de masă – aşa cum o arată cel puţin romanele Stepheniei Meyer, destinate publicului tânăr, care au fost vândute în 25 de milioane de exemplare şi tradus în 30 de limbi.
Pe lista acuzaţiilor aduse soţilor Ceauşescu nu s-au regăsit megalomania, exageratul cult al personalităţii ori delirul măreţiei: Casa Poporului, de exemplu, construită în capitală, concura la locul celei mai mari clădiri din lume, comparabile doar cu Pentagonul. Dacă nu a fost cea mai somptuoasă, a fost cea mai de prost gust, consideră autorul articolului publicat de ziarul El Pais.
În anul 1989, soţii Ceauşescu se aflau la apogeul puterii, după ce au început de foarte jos. Erau stăpânii supremi ai armatei, ai aparatului Partidului Comunist, conduceau birocraţia din guvern, serviciile secrete, tribunalele, sindicatele, forţele de siguranţă, organizaţiile tinerilor şi masele care veneau la manifestaţii. Şi fără îndoială, scrie autorul nicaraguan, aveau puterea de a cere să fie tras în ţeapă oricine nu era de acord că Ceauşescu era marele conducător. Ea, Elena, se numea mama naţiunii. Dar aşa se petrece cu toţii dictatorii: se cred la apogeu, însă exact atunci se prăbuşesc fără să-şi dea seama.
La Crăciunul din 1989, Nicolae şi Elena Ceauşescu au convocat o manifestaţie de sprijin la care au venit mii de oameni, aduşi cu autobuzele din toate colţurile României. Aceştia au fost cei care au început să-i huiduie. Soţii Ceauşescu nu înţelegeau ce se petrecea – şi se petrecea că începea revolta care avea să termine chiar în ziua aceea cu puterea lor. Acum, imaginile se văd pe YouTube: în vreme ce-şi rostea discursul, se auzeau huiduieli neîncetate. Ceauşescu încearcă să continue, dar este întrerupt. Nu-i vine să creadă. Masele sunt împotriva lui. Ea, femeie tare, a ordonat deschiderea focului asupra manifestanţilor, mai notează Sergio Ramirez. Nu a fost ascultată, aşa că amândoi au fugit cu elicopterul, în vreme ce şi armata se revoltase. Au fost prinşi ca fugari şi judecaţi în procesul cunoscut, mai mult decât sumar, şi condamnaţi la moarte.
Acum, Nicolae şi Elena Ceauşescu nu au fost exhumaţi pentru a li se împlânta un par în inimă, pentru a nu se mai trezi vreodată, ci pentru că rudele lor caută să vadă dacă sunt ei cei care zac acolo, de vreme ce au fost îngropaţi în secret, de teama ca lumea să nu le profaneze cadavrele. Exhumarea lor a trecut destul de neobservată, însă a avut un răsunet mai mare decât atunci când preşedintele venezuelean Hugo Chávez a făcut la fel cu oasele lui Simon Bolivar, al cărui craniu a ajuns să-l ţină în mână.
