Cea mai comică echipă din lume e cea feminină de handbal a României. La începutul fiecărui campionat european sau mondial, antrenorii, oficialii federaţiei, jucătoarele ne anunţă că luptă pentru titlu, sunt în formă, nu le stă nimic în cale, vor juca impecabil.
După prima victorie, la vocile de mai sus se adaugă cele ale comentatorilor sportivi care sunt în extaz, ne trasmit că de data asta e clar, chiar luăm cupa şi campionatul.
Apoi, două, trei meciuri mai târziu corul de laude se termină cu o înfrângere penibilă şi toţi tac din gură ca şi cum nu au spus nimic. Pînă la următorul campionat mondial sau european.