Scriitorul Vasile Ernu a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, referitor la susลฃinerea lui Andrei Marga pentru ลefia Institutului Cultural Român (ICR), cฤ era foarte important ca USL sฤ consulte comunitatea artiลtilor cu privire la noua conducere a ICR.
Citeลte ลi:
Dan Perjovschi: Dacฤ se vrea un ICR nepolitic, atunci trebuie organizat concurs
Radu Muntean: Numirea lui Andrei Marga ar fi evident una politicฤ; ICR se politizeazฤ iremediabil
„USL nu a reacลฃionat, din pฤcate, la protestul ลi la propunerile artiลtilor. Artiลtii au protestat faลฃฤ de schimbarea misiunii ICR, acest lucru este foarte important, fiindcฤ va avea efecte negative pe termen mediu ลi lung. De asemenea, comunitatea artiลtilor cerea sฤ fie consultatฤ cu privire la persoanele care vor fi aduse la conducerea ICR sau ca posturile respective (de preลedinte ลi vicepreลedinลฃi, n.r.) sฤ fie scoase la concurs”, a spus Vasile Ernu.
El a subliniat cฤ era foarte important ca USL sฤ fi fost atentฤ la solicitฤrile comunitฤลฃii artiลtilor. „Se fac instituลฃii pentru a sluji puterii ลi nu pentru a sluji comunitฤลฃii cฤrora le sunt destinate”, a spus Vasile Ernu.
„În ce mฤsurฤ domnul Marga este o persoanฤ bunฤ pentru acest post rฤmâne de vฤzut. Eu nu cred cฤ este cea mai bunฤ persoanฤ în poziลฃia asta. Aลteptฤm însฤ sฤ vedem cu ce echipฤ vine domnul Marga, dacฤ va continua programele (începute de fosta conducere, n.r.)”, a mai spus Ernu.
Fostul ministru de Externe Andrei Marga este susลฃinut de PNL pentru a prelua ลefia Institutului Cultural Român, numirea în aceastฤ funcลฃie urmând a se face prin decizie a Senatului, în subordinea cฤruia se aflฤ, în prezent, aceastฤ instituลฃie.
Surse liberale au declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, cฤ propunerea PNL urmeazฤ sฤ fie înaintatฤ, la începutul sesiunii ordinare a Parlamentului, când Senatul va stabili o nouฤ conducere a Institutului Cultural Român.
Potrivit surselor citate, propunerea ca Andrei Marga sฤ fie desemnat la ลefia Institutului Cultural Român a primit un vot de susลฃinere din partea conducerii PNL, la ultima ลedinลฃฤ a Biroului Politic Central.
ลi premierul Victor Ponta a declarat miercuri ca PSD îl susลฃine pe fostul ministru de Externe Andrei Marga pentru funcลฃia de preลedinte al Institutului Cultural Român, liderul social-democrat apreciind cฤ Marga este „un candidat ideal pentru aceasta poziลฃie”. „Am în continuare un deosebit respect pentru omul Andrei Marga ลi cred cฤ ar fi o foarte bunฤ opลฃiune pentru aceastฤ funcลฃie. Cu o experienta bogatฤ, cu un bagaj cultural de excepลฃie, precum ลi cu foarte multฤ dragoste de ลฃarฤ, Andrei Marga este un candidat ideal pentru aceastฤ poziลฃie”, a declarat premierul Victor Ponta, într-un comunicat transmis miercuri de PSD.
Conform sursei citate, susลฃinerea PSD pentru Andrei Marga vine în contextul în care Institutul Cultural Român nu are, în prezent, un preลedinte, în urma demisiei fostului preลedinte.
Andrei Marga a fost revocat, pe 6 august, din funcลฃia de ministru de Externe, în acest post fiind desemnat Titus Corlฤลฃean. Marga declara, atunci, cฤ a refuzat toate propunerile care i s-au fฤcut ลi cฤ va pleca luna viitoare în Germania, dar nu ca ambasador, ci în mediul ลtiinลฃific.
La scurt timp, premierul Victor Ponta a declarat, pentru MEDIAFAX, cฤ fostul ministru de Externe Andrei Marga va fi numit din nou într-o funcลฃie publicฤ, fฤrฤ a preciza care va fi aceasta.
De altfel, ลi Crin Antonescu a declarat, dupฤ remaniere, cฤ toลฃi cei care au pฤrฤsit Cabinetul „ลi-au purtat mandatul cu demnitate ลi onestitate”, mulลฃumindu-i în mod special lui Andrei Marga, pentru devotamentul sฤu.
Guvernul a adoptat, în 13 iunie, Ordonanลฃa de Urgenลฃฤ 27, prin care ICR trece de sub autoritatea preลedintelui în subordinea Senatului, care numeลte atât conducerea operativฤ a institutului, cât ลi membrii Consiliului de conducere.
Sesizatฤ de Avocatul Poporului, privind caracterul de urgenลฃฤ al actului normativ, Curtea Constituลฃionalฤ a stabilit pe 31 iulie cฤ OUG nr. 27 este constituลฃionalฤ.
Conducerea operativฤ a ICR a fost asiguratฤ de Horia Roman Patapievici – preลedinte – ลi Tania Radu ลi Mircea Mihฤieล – vicepreลedinลฃi, care ลi-au anunลฃat demisia în 2 august.
Bugetul Institutului Cultural Român (ICR) pe 2012 a fost redus cu o treime la rectificarea bugetarฤ, la 28,5 milioane de lei, în condiลฃiile în care institutul a angajat deja suma de 29 de milioane de lei, având în prezent un deficit ลi neputându-ลi desfฤลura în continuare proiectele.