Ce spune legea

Pentru final, ne-am adresat instantei supreme in probleme de acest gen, Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor (ORDA), institutie a Guvernului Romaniei, pentru a clarifica aspectele de legislatie si a vedea cum trebuie procedat in astfel de situatii. Domnul Eugen Vasiliu, director general adjunct al institutiei guvernamentale, ne-a prezentat legea, aruncand din nou o lumina surprinzatoare asupra evenimentului. Ultimul cuvant trebuie intotdeauna sa apartina legii, iar cand aceasta este interpretabila sau ambigua primeaza bunul simt (nu ca paradox!) al ipoteticei instante.
Legea Dreptului de Autor, nr. 8/1996, spune ca, in cazul in care opera de arta este executata ca urmare a unei comenzi, cazul nostru, dreptul de autor este mult diminuat, el devenind asa-numitul „drept moral”. In acest caz, conform art. 10, lit. d, autorul are „dreptul de a pretinde respectarea integritatii operei si de a se opune oricarei modificari, precum si oricarei atingeri aduse operei”, doar „daca prejudiciaza onoarea sau reputatia sa”. Beneficiarul comenzii, adica Uniunea, devine proprietar, prin asa-numitul „drept de suita”. Or, acum, tocmai Uniunea Compozitorilor isi renoveaza „casa”, magazinul Muzica, iar societatea „Muzica 2001” a executat lucrarile conform contractului de gestiune pe care-l are cu aceasta. Conform legii, executantul are o singura obligatie: cea din contractul cu proprietarul, iar intreaga responsabilitate, chiar in cazuri de patrimoniu istoric, ii apartine acestuia din urma.
In continuare, art. 23 al legii reglementeaza urmatoarele situatii: „(1) Proprietarul originalului unei opere nu are dreptul sa o distruga inainte de a o oferi autorului la pretul de cost al materialului. (2) Daca nu este posibila returnarea originalului, proprietarul va permite autorului sa faca o copie de pe opera intr-o maniera corespunzatoare. (3) In cazul unei structuri arhitecturale, autorul are numai dreptul de a face fotografii ale operei si de a solicita trimiterea reproducerii proiectelor”. Specificul operei si lectura atenta a textului de lege ne conduc la concluzia ca, daca s-ar fi reusit la timp contactarea sa, dl Oroveanu n-ar fi avut de ales decat intre sa-si demonteze singur lucrarea sau sa se multumeasca doar cu fotografiile existente! Dl Eugen Vasiliu considera ca este foarte dificila inculparea executantului, pe baza acestor texte de lege, si ca dl Oroveanu are putine sanse sa castige un astfel de demers. In plus, in instanta, trebuie facuta proba autoratului, prin orice mijloace de proba, dar in primul rand prin „includerea in registrul organismelor de gestiune colectiva” (art. 148, al. 2), existente pe langa uniunile de creatie, iar daca artistul nu se afla in aceasta situatie, in ce priveste aceasta lucrare, se situeaza, juridic vorbind, intr-o pozitie destul de dificila.
Dupa aceasta ultima intorsatura de situatie, nu putem face decat afirmatii de ordin general. Fiindca s-au inmultit foarte mult cazurile de astfel de conflicte, monumente de arta monumentala disparand pur si simplu peste noapte, in eternul „razboi” intre artist si necesitatea pragmatica, se cer, in primul rand, o buna cunoastere, de catre ambele parti, a legilor existente, ca si o evitare a pripelii, care, iata, poate duce la reprosuri si conflicte nedorite de nimeni.