27 C
București
sâmbătă, 13 iulie 2024
AcasăSpecialCe spune Arafat despre detaliile tehnice pentru materialele sanitare

Ce spune Arafat despre detaliile tehnice pentru materialele sanitare

Detaliile tehnice pentru materiale sanitare şi consumabile achiziţionate prin licitaţie centralizată vor fi puse pe site-ul Ministerului Sănătăţii cu o săptămână înainte de începerea procedurii, pentru ca producătorii şi distribuitorii să poată transmite observaţii, a anunţat, sâmbătă, secretarul de stat Raed Arafat, conform Mediafax.

„Am luat această decizie pentru a veni în sprijinul distribuitorilor şi producătorilor de materiale şi consumabile, după ce ne-am consultat şi cu reprezentanţii de la Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice. Ne-au spus că este o măsură de super-transparenţă”, a declarat secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii.

Producătorii şi distribuitorii de materiale sanitare şi de consumabile au la dispoziţie o săptămână pentru a transmite observaţiile lor la specificaţiile tehnice pe care le vor solicita autorităţile pentru licitaţia centralizată. După acest interval vor fi demarate procedurile pentru licitaţia centralizată care vizează achiziţia respectivelor produse, a precizat Raed Arafat.

Citeşte şi Cum se pot specializa studenţii în medicina de urgenţă

Ministerul Sănătăţii a fost desemnat, din iulie, ca unitate de achiziţii centralizată pentru sistemul sanitar, care încheie contracte de achiziţie publică cu acorduri-cadru în numele şi pentru unităţile sanitare cu paturi din reţeaua ministerului şi a autorităţilor locale.

Până în prezent, fiecare spital a desfăşurat individual procedurile de achiziţii publice pentru medicamente, materiale sanitare, echipamente medicale, echipamente de protecţie, servicii, combustibili şi lubrifianţi pentru parcul auto.

Raed Arafat declara, la conferinţa Mediafax Talks about Health Reform, că licitaţiile centralizate vor duce la economii care pot fi dirijate tot în sistem şi cu aceeaşi sumă s-ar putea trata 1.200 de pacienţi, în loc de 1.000.

Experţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii declarau în martie, după o vizită în România, că planul de achiziţii centralizate pentru spitale este bun şi va avea beneficii semnificative, unul dintre acestea fiind scăderea preţurilor.

Aceştia au arătat atunci că volume mici de achiziţii înseamnă interes mic al furnizorilor pentru a participa la licitaţii, iar fragmentarea achiziţiilor face ca furnizorii să deţină puterea. Trecerea la un nou sistem centralizat va maximiza, în opinia experţilor OMS, puterea cumpărătorului, concomitent cu îmbunătăţirea semnificativă a transparenţei şi posibilitatea supravegherii unui număr mai mic de contracte.

După ce au studiat programul naţional de tratament al tuberculozei, repezentanţii OMS au arătat că achiziţiile centralizate ar putea aduce economii şi de 600 la sută la unele medicamente cumpărate.

Secretarul de stat Raed Arafat preciza atunci că, dacă în unele spitale, mănuşile chirurgicale au fost cumpărate cu 0,14 lei, în altele preţurile de achiziţie au ajuns şi la 10 lei, iar la seringi, diferenţele de preţuri pentru achiziţie au variat între 0,15 şi 1,76 lei.

Raed Arafat adăuga că, potrivit noilor prevederi legale, toate spitalele, inclusiv cele ale autorităţilor locale care primesc bani de la bugetul de stat şi din fondul asigurărilor de sănătate, intră în sistemul achiziţiilor centralizate. Aceste spitale pot face propriile achiziţii dacă au banii de la autoritatea locală sau din fonduri europene.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă