Americana Diane Williams, care locuieşte în statul Ohio, a declarat că ştie din propria experienţă chinul prin care a trecut Torry Hansen, care a trimis la începutul lunii aprilie un copil de şapte ani înapoi la Moscova cu avionul cu un bilet în care menţiona că este violent şi bolnav psihic, relatează site-ul american wfmj. com consultat de Agerpres.
Ca şi mama adoptivă din statul Tennessee, Diane Williams a apelat la o agenţie internaţională de adopţii. Ea şi soţul ei au adoptat un băiat de 3 ani dintr-un orfelinat din România.
Acum în vârstă de 15 ani, băiatul, pe nume Jacob, are numeroase probleme pisihice. În aprilie anul trecut a avut mai multe tentative de sinucidere, iar în iulie 2009 a incendiat locuinţa familiei.
Jacob este în prezent internat într-un centru medical din Cincinnati, unde va sta până când va putea fi stabilizat şi transferat la un centru de specialitate din Ohio.
Totuşi, a precizat Diane Williams, în ciuda dificultăţilor cu care se confruntă, nu s-ar gândi niciodată să-l trimită înapoi în România pe Jacob.