Foarte multi cunoscuti imi reproseaza, cu un ton din ce in ce mai vehement, ca nu il sustin pe Traian Basescu. Am innebunit? Chiar vreau sa vad trioul Geoana-Hrebenciuc-Vanghelie conducand tara? Imi doresc ca marioneta celui mai iute de mana dintre liberali sa ajunga presedinte, dupa ce a dormit pe el ani de zile in Parlament si nu a facut nimic?
Imi vine foarte greu sa le raspund. Oamenii care imi pun astfel de intrebari sunt oameni la care tin. Oameni de calitate, cu bun-simt, care doresc tot binele din lume acestei tari. Pentru ei, dar si pentru multi cititori ai Romaniei libere, care ne reproseaza ca nu ne angajam in sustinerea unui candidat, am o singura replica: nu trebuie sa ne mai mintim singuri. Nici in privinta lui Basescu, nici a lui Antonescu si cu atat mai putin a lui Geoana sau Oprescu. Dar, mai ales, in legatura cu noi insine.
M-am saturat de logica "raului cel mai mic". O cunosc prea bine din 2004 si chiar din 2000. Da, marturisesc, am fost atat de naiv incat sa iau in serios "sperietoarea" Vadim si l-am votat pe Iliescu, dupa ce am purtat degeaba o vara intreaga tricoul imprimat de "Evenimentul zilei" cu tandemul "Isarescu presedinte – Stolojan prim-ministru".
Acest tip de atitudine fata de politica ne-a adus in fundatura in care ne aflam azi. In urma votului nostru, cum s-a schimbat Romania sub Iliescu? S-a adancit in coruptie pana la nivelul la care securistul care il instruise informativ pe fostul premier a devenit nasul unui grup mafiot care vamuia in numele lui tot ce misca in economie. Cat de mult a progresat Romania sub Basescu? La doar trei ani dupa un moment istoric exceptional – intrarea in UE – si dupa ani buni de crestere economica fara precedent, ne-am pierdut busola si am ajuns sa retraim spaimele anilor ’90, cand finalul fiecarei luni ne prindea intrebandu-ne daca statul o sa aiba bani de pensii si salarii. Justitia? Uitati-va cati politicieni corupti au ajuns dupa gratii si ati aflat raspunsul. Nu este vina lui Basescu? De acord, exista multi alti vinovati, unii mai mari decat el, pentru guvernarea mediocra si lipsa de reforma profunda. Dar ei nu vor disparea pe 6 decembrie. si atunci la ce bun sa ma amagesc cu gandul ca in urmatorul mandat se va rezolva miraculos tot ce nu a reusit in ultimii cinci ani?!
Pe de alta parte, de ce sa ma iluzionez ca, odata ajuns presedinte, Antonescu va deveni un adevarat justitiar, in conditiile in care asta ar insemna sa-si trimita jumatate de partid la inchisoare? La ce bun sa ma mint ca din pozitia de sef al statului Geoana va cultiva alt tip de competenta decat cea marca Vanghelie, omul pe care se bazeaza acum pentru a controla PSD? si, mai ales, de ce trebuie sa ne limitam aspiratiile la a scapa de raul pe care l-ar produce unul dintre acesti potentiali presedinti?
Investitia de sperante intr-un cavaler pe cal alb care se va lupta cu SISTEMUL si ne va scapa pe toti de rele ascunde o mare slabiciune. Mintea multora tine cu tot dinadinsul sa fabrice un Mesia modern, care sa se pogoare la Cotroceni si sa rezolve toate problemele Romaniei, deoarece noi nu indraznim sa luptam cu vreuna dintre ele. Daca am face-o, daca fiecare roman ar privi procesul de modernizare a tarii ca pe o miza personala, ca pe o datorie ce ne revine tuturor, alegerea presedintelui ar deveni un eveniment relativ banal, o formalitate democratica. si am incepe sa cantarim meritele si defectele fiecarui candidat cu detasare, fara patima si fara iluzia ca de aceasta alegere depinde chiar destinul nostru. Viata noastra nu depinde de nici un presedinte. Depinde de noi insine.
Ceea ce nu inseamna ca nu trebuie sa ne preocupe politica. Din contra, trebuie sa fim si mai atenti la tot ce fac cei ce ne conduc! Nu inseamna ca nu trebuie sa votam sau ca in lipsa unor variante optime nu trebuie sa o alegem pe cea care ni se pare cea mai pragmatica. Din contra, avem nevoie de si mai mult calcul rece in deciziile noastre! Insa este absolut vital sa privim votul doar ca pe un epilog al implicarii in deciziile politice. Doar ca pe una dintre numeroasele actiuni la care trebuie sa participam ca membri ai unei democratii.
Imaginati-va ce ar fi insemnat un protest cu zeci de mii de oameni (nu sute de mii, nu milioane!) in fata Parlamentului in timpul dezbaterilor despre marirea pensiilor alesilor! Ar mai fi indraznit sa ne sfideze si sa isi voteze cu nesimtire privilegii?! Va asigur ca nu! Ar mai indrazni un presedinte sa promulge o lege sfidatoare daca ar fi convins ca asta ar declansa proteste de strada?!
Spaima de "raul cel mare" este spaima de propria neputinta de a lupta cu el. S-a vazut in cei 25 de ani sub Ceausescu, se vede si astazi.
Cati dintre cei ce urmaresc astazi campania pentru alegerile prezidentiale cu sufletul la gura, cu senzatia ca supravietuirea lor depinde de cine va iesi invingator, au participat in ultimii cinci ani la un miting de sustinere a unei initiative valoroase sau de condamnare a uneia cu implicatii dezastruoase asupra societatii? Cati i-au scris o scrisoare parlamentarului care ii reprezinta? Cati au dat un telefon sau au scris un e-mail pentru a lasa o sugestie la cabinetul unui ministru? Cati au semnat o petitie adresata presedintelui? Putini. Foarte putini. Prea putini fata de cati ar avea nevoie chiar si un presedinte perfect pentru a determina o schimbare profunda in Romania.
si daca ar aparea peste noapte candidatul neprihanit si, printr-o minune, ar fi ales, peste cinci ani ne-ar spune ca nu a putut face mare lucru deoarece a trebuit sa lupte singur impotriva partidelor, a Parlamentului, a CSM, a magistratilor, a mogulilor, a tuturor celor care pun interesul personal deasupra celui national. si, foarte probabil, ar avea dreptate. Sunt atatea lucruri de schimbat si atat de multi oameni in pozitii-cheie care nu se mai pot scutura de metehnele care i-au facut cine sunt astazi, incat o singura persoana, indiferent cat de aproape de perfectiune este, nu va putea schimba o tara.
A considera ca votand "raul cel mai mic" ne facem datoria nu inseamna nimic altceva decat sa ne recunoastem incapacitatea de a-i obliga pe cei ce ne conduc sa se ridice la inaltimea asteptarilor pe care le avem de la ei. Depinde de noi, de presiunea pe care o punem pe clasa politica, ca pe buletinul de vot sa nu avem de ales intre lideri aflati la ani-lumina de standardele acceptabile. Dar pentru asta trebuie sa ne facem auziti nu doar o data la cinci ani, ci zi de zi, timp de cinci ani. Depinde de noi ca atunci cand vom avea de optat intre oameni valorosi sa il alegem pe cel mai bun. Depinde de noi ca, de indata ce vom avea un presedinte asa cum ni-l dorim, sa-i oferim sprijin concret pentru a urni lucrurile, nu doar aplauze de chibit in fata televizorului. Asta este ordinea corecta a implicarii noastre daca dorim intr-adevar binele Romaniei.
