Laura Bush a obtinut un contract de doua milioane de euro pentru a scrie o carte, in timp ce George W. Bush nu gaseste un editor pentru memoriile sale, dar se pregateste sa debuteze ca orator in Canada. Rumsfeld si-a cumparat o motoreta Vespa, iar Cheney este inca tintuit in scaunul cu rotile. Condoleezza Rice si Henry Paulson au revenit timid la viata academica, iar lui Paul Wolfowitz nu i se vor publica mai mult de trei articole pe an, noteaza ziarul spaniol El Mundo, consultat de Agerpres.
Tot ceea ce a atins Bush s-a transformat in dezastru, sau asa pare. Nenorocul il urmareste pe fostul presedinte si pe unii din principalii sai oameni din Administratie. Au abandonat posturi de invidiat in domeniul privat, universitate sau sectorul financiar pentru a se alatura presedintelui si au revenit acum cu reputatia patata, suferind pe propria piele rigorile crizei. In primul rand Bush care s-a inchis in ranciul sau din Crawford, cu magazinele de suveniruri prezidentiale acum inchise.
Cu exceptia vizitelor de rigoare la Lions Club si Coffee Station, sotii Bush traiesc pe spezele celor 700 de vecini vizand deja sa se mute in apartamentul de 1.577.000 milioane de euro cumparat la Dallas, unde fostul presedinte vrea sa se dedice misiunii grele de a-si construi o biblioteca. Se gandeste chiar sa scrie o carte 'pentru ca oamenii sa stie de ce am luat anumite decizii'. Partea proasta este ca nu si-a gasit un editor. Deocamdata isi propune sa faca saltul de orator, in Camera de Comet de la Calgary, la 17 martie. Fostul presedinte va vorbi despre cei 8 ani la Casa Alba si de 'provocarile secolului XXI'. Organizatorii spera sa reuneasca 1.500 de participanti care isi vor plati tacamul. Inca nu se stie suma pe care o strange Bush, dar va fi cu siguranta mai mica de 150.000 de dolari, pe care Bill Clinton a primit-o in fata aceluiasi auditoriu.
Robert Barnett, avocat specializat in tranzitia fostilor presedinti, ii pregateste si un turneu prin Europa si Asia in primavara aceasta, insa totul depinde de interesul pe care il va suscita. In schimb, Laura Bush si-a cedat drepturile de autor pentru o carte, departe insa de cele opt milioane pe care i le-au dat lui Hillary in 2001. Dick Cheney este in continuare in scaun cu rotile din cauza leziunii suferite la spate si s-a retras alaturi de sotia sa Lynne la Jackson Hole, unde vecinii l-au primit cu strigate de 'Impeach, Imprison, Imagine', motiv pentru care cei doi spera sa se stabileasca la casa lor din Virginia, mai aproape de Washington. Reintoarcerea sa la compania Halliburton este improbabila si se gandeste la randul lui sa scrie o carte.
Fostul sef al Pentagonului, Donald Rumsfeld nu traieste nici el vremuri mai bune. Si-a deschis un birou la Washington, la aproape o suta de metri de Casa Alba. Vara trecuta cand a implinit 76 de ani si-a cumparat o Vespa cu care este vazut uneori prin capitala. Rumsfeld merge insa de multe ori cu autobuzul in care garzile sale de corp ocupa destul de mult spatiu, spre nemultumirea celorlalti calatori. Intrebarea este insa urmatoarea: unde merge el cu Vespa si cu autobuzul? Nu stie nimeni. Rumsfeld planuieste sa-si deschida o fundatie care sa acorde burse pentru tinerii care vor sa lucreze in Administratie, dar a spus ca vrea sa-si infiinteze si propriul 'think tank', specializat in Asia Centrala, o zona de interes strategic pentru SUA.
Rumsfeld este absolvent al Institutiei Hoover de la Universitatea Stanford, exact locul unde s-a intors si fostul secretar de stat al SUA, Condoleezza Rice. 'A fost ca o intoarcere acasa', a spus ea. Nu va tine cursuri regulate la Stanford, dar va sustine cateva seminarii despre politica internationala. Si ea cocheteaza cu ideea de a scrie o carte si curand va intra in circuitul conferentiarilor milionari, ajutata de William Morris Agency, care si-a propus sa scoata profit de pe urma carierei sale postguvernamentale. Intre timp, cea care exploateaza cu destul succes asemanarea cu Rice este actrita Pia Glenn (fosta logodnica a lui Salman Rushdie), care o joaca pe Condoleezza pe Broadway si unde interpreteaza un numar fierbinte de 'dirty dancing' alaturi de Will Ferrell/Bush in regretatul Birou Oval.