România dispută în această seară, primul meci la Campionatul European de Futsal, împotriva ţării organizatoare, Belgia. Antrenorul belgian face apel la supoteri în meciul împotriva tricolorilor, care au câştigat ultimele două amicaluri disputate cu naţionala belgiană.
„Mesajul meu este simplu: Susţineţi-ne şi vă vom face mândri”, asta le-a transmis antrenorul belgian, Alain Dopchie, propriilor suporteri. În ultimele două meciuri amicale, disputate anul trecut, România s-a impus cu scorul de 4-3, respectiv 5-2.
„Este o senzaţie plăcută să fim aici, în Belgia,” declară antrenorul României, Nelu Stancea. „Este o grupă strânsă – publicul va fi de partea ţării gazdă, e normal – şi ne aşteptăm să fie multe persoane prezente în tribune. Totuşi nu uitaţi că vor fi şi circa 200 de români prezenţi.”
Antrenorul belgian spune că ştie foarte bine ce pot naţionala României şi antrenorul ei. Însă Belgia vrea să obţină calificarea în sferturi, acesta fiind primul obiectiv al lui Dopchie.
România face parte la europeanul de fotbal în sală dintr-o grupă cu Belgia şi Ucraina. Competiţia are patru grupe a câte trei echipe, urmând ca în sferturi să ajungă primele două din fiecare grupă. România s-a calificat la europeanul de futsal după ce a trecut de Serbia cu scorul de 9-3, iar în ediţia precedentă tricolorii au ajuns în sferturi.
Meciurile grupei A: Belgia – România (28 ianuarie, ora 22.00), România – Ucraina (30 ianuarie, ora 19.30), Ucraina – Belgia (1 februarie, 21.45).