La 50 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma, continentul arata mai bine ca niciodata. Din pacate, constructia care a facut-o posibila, Uniunea Europeana, este in suferinta.
Oricat de eurosceptic ar fi cineva, nimeni nu vrea cu adevarat sa se intoarca la situatia de dinainte de 1957. Nimeni nu doreste sa piarda privilegiul de a calatori oriunde si oricand doreste in interiorul granitelor UE fara nici un fel de obstacol, pentru afaceri sau in vacanta. Nimeni nu si-ar dori sa piarda dreptul de a-si cauta un loc de munca pe continent oriunde crede el ca va avea cel mai mult succes. Oriunde te-ai afla in Europa, te bucuri de aceleasi drepturi ca la tine in tara. si sa nu uitam succesul economic. E pace, oamenii sunt liberi, demni, protejati de lege si relativ instariti, cu exceptiile cunoscute din fostele tari comuniste. Sunt motive suficiente pentru a crea un sentiment puternic de apartenenta la o comunitate europeana autentica, ceea ce ne-ar indreptati sa ne numim "cetateni europeni". Putem vorbi, asadar, de Cetatea Europa in sensul in care cei care o locuiesc traiesc deja ca si cum ar exista si o forma de organizare constitutionala.
Aceasta precizare mi se pare importanta pentru ca ea poate arunca lumina asupra unei posibile solutii la actualul blocaj institutional al Uniunii Europene. Declaratia semnata ieri la Berlin nu face decat o referire firava la "obiectivul asezarii pe noi baze institutionale" a UE pana in 2009, semn ca neintelegerile sunt mai vii ca oricand si ca o rezolvare a crizei este inca departe. Pentru a o depasi ar trebui sa incercam sa raspundem onest la intrebarea "Ce vrem sa facem din Europa?".
Cand au respins proiectul constitutional prin referendum, francezii au facut-o pe temeiuri sociale, de stanga, dincolo de limitele ratiunii. S-au temut de globalizare, de deschiderea pietei interne, de "instalatorul polonez" care ar practica un soi de dumping social. Or, atunci cand a luat nastere in 1957, Comunitatea Carbunelui si Otelului tocmai asta era: piata comuna, politica vamala unica, politica sociala comuna. Franta, stat fondator al UE, a respins insasi principiile ei fondatoare in numele unor valori neeuropene.
In al doilea rand, prin Europa pluteste spiritul federalismului cu orice pret, al Statelor Unite ale Europei, care se intrupeaza, din cand in cand, in cate un proiect de uniune politica cum a fost si defuncta Constitutie a lui Valéry Giscard D’Estaing. Orice proiect de unitate politica mai stransa decat ce avem astazi este susceptibil sa fie atacat de la dreapta pe temeiul ca, in absenta cenzurii democratice nationale, organismele europene supranationale de guvernamant, nealese, ar suferi in eternitate de lipsa de legitimitate populara. Nimanui nu ii plac birocratii de la Bruxelles nici acum, de ce le-ar placea daca ar avea si mai multa putere? Nu spunem ca o politica militara si de aparare comuna nu ar fi mai mult decat dezirabila. Cateva elemente de politica externa comuna ar fi si ele binevenite. Daca ar exista, poate ca Polonia n-ar mai avea motive sa-si intretina paranoia ca este stransa intre Germania si Rusia. Conditia ar fi sa fie o politica externa realmente europeana, nu franceza, britanica sau germana.
Uniunea Europeana a inceput cu sase membri si a ajuns la 27. In pofida diverselor dezamagiri nationale, de la infiintarea Statelor Unite ale Americii nici o alta constructie politico-economica nu a avut mai mult succes. Europenii se simt bine sa fie europeni si asta este tot ce conteaza. Cu toate imperfectiunile ei, Uniunea Europeana functioneaza. si atunci de ce toata lumea incearca sa o repare?
