34.2 C
București
sâmbătă, 20 iulie 2024
AcasăSpecialCC: Curtea nu mai avea în competenţă hotărârile Camerei când a fost...

CC: Curtea nu mai avea în competenţă hotărârile Camerei când a fost sesizată în cazul Anastase

CC precizează, în motivarea respingerii sesizării în cazul schimbării Robertei Anastase de la şefia Camerei, că, la data la care a fost sesizată, instanţa de contencios constituţional nu mai avea în competenţă atribuţia de a se pronunţa asupra constituţionalităţii hotărârilor plenului Camerei, potrivit Mediafax.

Curtea constată că revocarea din funcţie a preşedintelui Camerei Deputaţilor nu afectează, prin obiectul şi efectul juridic al unei asemenea hotărâri, valori şi principii constituţionale.

Curtea constată că Hotărârea Camerei Deputaţilor 25 din 3 iulie 2012, având ca obiect revocarea din funcţie a preşedintelui Camerei Deputaţilor, este un act juridic cu caracter individual, care nu afectează valori şi principii constituţionale.

„Or, asemenea tipuri de acte juridice nu pot fi supuse controlului exercitat de Curtea Constituţională. Astfel de acte reprezintă manifestări politice care nu au caracter normativ, în sensul că nu conţin
reglementări juridice de largă aplicabilitate şi cu efect juridic general sau circumscris unei categorii determinate de subiecte de drept, ci sunt acte juridice cu caracter individual şi cu scop politic, având ca obiect numiri, alegeri sau validări în funcţii. De altfel, înlocuirea unei persoane cu alta, cu respectarea procedurilor regulamentare, nu poate reprezenta o problemă de constituţionalitate”, se arată în motivarea deciziei Curţii.

Curtea constată că Hotărârea Camerei Deputaţilor 25 din 3 iulie 2012 nu poate fi supusă controlului de constituţionalitate, deoarece, prin obiectul său de reglementare, nu se încadrează în sfera actelor parlamentare asupra căreia Curtea Constituţională se poate pronunţa.

„La data la care Curtea a fost sesizată cu soluţionarea prezentelor cereri de neconstituţionalitate, instanţa de contencios constituţional nu mai avea, în sfera sa de competenţă, atribuţia de a se pronunţa asupra constituţionalităţii hotărârilor plenului Camerei Deputaţilor, a hotărârilor plenului Senatului şi a hotărârilor plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului”, se arată în motivare.

CC a respins, luni, sesizările formulate de Vasile Blaga şi Roberta Anastase, susţinute de PDL, privind revocările din funcţiile de preşedinţi ai Senatului şi, respectiv, Camerei Deputaţilor.

Plenul Curţii Constituţionale s-a întrunit, luni, pentru a soluţiona sesizările de neconstituţionalitate formulate de Vasile Blaga şi de 28 de senatori aparţinând Grupului Parlamentar al Partidului Democrat Liberal referitoare la neconstituţionalitatea Hotărârii Senatului nr.24 din 3 iulie 2012 privind revocarea lui Vasile Blaga din funcţia de preşedinte al Senatului.

„În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a respins, ca inadmisibilă, sesizarea de neconstituţionalitate. Argumentaţiile reţinute în motivarea soluţiei pronunţate de Plenul Curţii Constituţionale vor fi prezentate în cuprinsul deciziei, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I”, informează Curtea.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă