Alte două femei s-au îmbolnăvit grav după ce au fost internate la secţia ginecologie a Spitalului CF2 în septembrie 2009, cele două fiind chiar cadre medicale, însă anchetele demarate în urma acestor cazuri au fost muşamalizate, a declarat, pentru Realitatea TV, sub protecţia anonimatului, un medic din unitate.
Declaraţia acestuia vine în contextul în care două femei, printre care şi solista Operetei, Amelia Antoniu, au fost duse de la Spitalul CFR 2 la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB), marţi noapte, în stare foarte gravă, cu probleme respiratorii, după ce au făcut şoc septic în urma unor intervenţii chirurgicale minore la care au fost supuse în unitatea sanitară a Ministerului Transporturilor.
Medicul spune că una dintre cele două femei s-a internat pe 1 septembrie la secţia ginecologie a CF2 pentru un chiuretaj. „La nici 24 de ore a manifestat o stare toxico-septică. Au fost nevoiţi, cei de la spitalul CFR, să o transfere la Floreasca. Pacienta a fost în comă, intubată şi operată cu disterectomie. Femeia a rămas fără uter, fără copii. Nu s-au luat niciun fel de măsuri”, a declarat sursa, potrivit NewsIn.
La doar o zi distanţă, spune medicul, o altă pacientă, internată tot pentru un chiuretaj, a avut după intervenţia chirurgicală aceleaşi manifestări clinice, cu stare toxico-septică gravă, femeia fiind transferată la Spitalul Universitar.
„Lipsa acută a materialelor sanitare, lipsa de medicaţie, de consumabile, ne ţin. Parcă suntem legaţi de mâini să nu putem face ceea ce trebuie pentru pacienţi. În această perioadă, unde au fost aceste paciente operate, a fost şef de secţie doctorul Tănase Eugen. El a fost demis la şase luni după aceste două cazuri. Un lucru trebuie făcut, trebuie luate măsuri şi organele competente trebuie să hotărască pentru cele întâmplate”, a mai spus medicul.
Amelia Antoniu respiră fără aparat. Cealaltă pacientă, în stare foarte gravă
Între timp, medicii de la Spitalul Universitar au deconectat-o, sâmbătă, pe solista Operetei, Amelia Antoniu, de la aparate, pacienta respirând singură, cu un supliment de oxigen. Pe de altă parte, Alice Roxana Preda, cealaltă femeie internată, se află încă într-o stare critică, deoarece infecţia i-a afectat organele, iar medicii sunt sceptici cu privire la şansele sale de recuperare.
Ministerul Sănătăţii a anunţat vineri că datele din ancheta preliminară efectuată, vineri, la Spitalul CF2 din Capitală, indică posibilitatea unei infecţii nosocomiale, care va putea fi confirmată sau infirmată odată cu obţinerea rezultatelor finale ale analizelor de laborator.
Spitalul Floreasca investighează o altă posibilă îmbolnăvire la CFR2
Conducerea Spitalului de Urgenţă Floreasca a anunţat sâmbătă că face o anchetă epidemiologică în cazul unei femeie internate în această unitate în urma unei complicaţii apărute după o intervenţie la Spitalul CFR 2, urmând să se stabilească dacă există o legătură cu infecţiile contactate de Antoniu şi Preda.
Reprezentanţii Spitalului de Urgenţă Floreasca au anunţat că joi dimineaţă a fost internată în această unitate sanitară, ca urgenţă chirurgicală, o pacienţă în vârstă de 38 de ani, „status post histerectomie totală, fără a fi înregistrată că transfer interspitalicesc”, potrivit Mediafax.
Reprezentanţii Spitalului Floreasca precizează că această situaţie va fi analizată administrativ de către conducerea unităţii sanitare.
Potrivit sursei citate, în prezent starea pacientei este bună, cu prognostic favorabil, fiind luate măsurile specifice de îngrijiri medico-chirurgicale.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca a declarat, sâmbătă seară, pentru Mediafax, că pacienta a fost internată în această unitate sanitară în urma unei complicaţii post-operatorii, respectiv fistulă intestinală.
„În Spitalul de Urgenţă Floreasca se desfăşoară o anchetă epidemiologică pentru a se stabili dacă există o legătură de cauzalitate între cele două paciente de la Spitalul CF2 şi pacienta în vârstă de 38 de ani” a precizat Opriţa.
Consilierul ministrului Sănătăţii Geza Molnar a declarat că în cazul situaţiei de la CF2 este fără îndoială vorba despre o iatrogenie, situaţie produsă din vina asistenţei medicale.
Directorul spitalului CF2, Constantin Tănase, a fost demis, vineri, de ministrul Transporturilor Radu Berceanu. Blocul operator al secţiei de ginecologie a fost închis odată cu declanşarea anchetei desfăşurată de Ministerul Sănătăţii, Direcţia de Sănătate Publică şi Ministerul Transporturilor.
Berceanu a anunţat, sâmbătă, că a dispus efectuarea unor controale la toate cele 16 spitalele CFR din ţară.
„Eu am avut semnale că sunt unele nereguli. Pe partea asta cu spitalele CFR se ocupă secretarul general (al ministerului, n.r.), care mi-a semnalat că sunt unele probleme. Urma chiar începând de luni să se facă un control, pentru că, vedeţi, de multe ori sunt semnale, care uneori se confirnmă, alteori nu. Din păcate, a intervenit această chestiune. Semnalele noastre nu erau de natură medicală. Noi nu facem decât să ne ocupăm de aceste spitale ale căilor ferate din punct de vedere administratiuv. Din punct de vedere medical ele sunt subordonate Ministerului Sănătăţii, ca orice spital. Eu ieri (vineri, nr.) am vorbit cu domnul ministru al Sănătăţii. E deja acolo o anchetă, de data asta de natură medicală. Eu de luni am ordonat o anchetă nu numai la CF2, dar şi la celelate spitale din sistemul CFR, în toată ţara sunt 16 spitale, şi aici la craiova este unul”, a spus Berceanu.