6.1 C
București
vineri, 29 noiembrie 2024
AcasăSpecialCazacii, armata lui Putin care ameninţă Moldova

Cazacii, armata lui Putin care ameninţă Moldova

Într-un articol scris pentru Jamestown Foundation, profesorul Paul Goble, expert în relaţii interetnice în regiunea eurasiatică şi fost analist CIA, atrage atenţia asupra faptului că la Comrat, capitala Regiunii Autonome Găgăuze, a reapărut un detaşament de cazaci ruşi, care pot fi utilizaţi de Moscova pentru a destabiliza situaţia şi aşa extrem de fragilă din Republica Moldova.

Cazacii şi-au făcut apa­riţia la Comrat în urmă cu două săp­­tămâni şi, de atunci, au tulburat apele în micuţa regiune populată în majoritate de etnici turci trecuţi la creştinismul ortodox. Nu este limpede dacă i-a chemat cineva, dar este limpede că au fost primiţi cu bunăvoinţă de autorităţi. Batalionul cazac al Bugeacului, cum se pare că se autointitulează aceste forţe paramilitare a solicitat recunoaşterea oficială din partea ministerului de Justiţie al Regiunii Găgăuze şi, pentru a avea mai multe şanse, s-au grăbit să ridice mai mulţi membri ai Adunării Naţionale, legislativul de la Comrat, la rang de ofiţeri superiori ai „Batalionului“. Scopul lor? „Să apere patria- mamă prin orice mijloace“.

Nu toată lumea de la Comrat s-a arătat încântată de apariţia ruşilor, scrie profesorul Goble, unii dintre găgăuzii loiali Moldovei, în special veterani ai războiului din Transnistria, exprimându-şi public nemulţumirea că întoarce­rea cazacilor reprezintă o ame­­nin­­ţare la adresa integrităţii te­­ri­­toriale a ţării. Aceste critici au primit cea mai neaşteptată ripos­­tă, chiar din partea Prezidiului Adunării Naţionale, care, într-un comunicat difuzat vinerea trecută, i-a atacat pe aceşti critici drept „provocatori“ şi „ex­­­tre­­mişti“. În viziunea forului legislativ găgăuz, cazacii „apără statalitatea Moldovei împotriva aspiraţiilor unioniste“ între Moldova şi România. „Pseudo-patrioţii“ care susţin extinderea legăturilor cu România sunt adevărata ameninţare la adresa independenţei, integrităţii teritoriale a Moldovei şi a „poporului găgăuz“. Cazacii, în schimb, sunt un „element de statalitate moldoveană“. Dacă prin „element de statalitate“ autorităţile Găgăuziei – o regiune discontinuă din punct de vedere teritorial şi etnic, populată de cel mult 200.000 de oameni – înţeleg forţele care ţin Moldova prizonieră în sfera de influenţă rusă – atunci au dreptate. Pentru că apariţia cazacilor în Moldova într-un moment în care ţara nu are guvern şi când se află pe ultima turnantă în procesul de apropiere decisivă de Uniunea Europeană este de natură să îngrijoreze.

Într-o corespondenţă apărută duminică sub titlul „Cazacii s‑au întors! Să tremure dealurile“, New York Times remarca faptul că retorica naţionalistă rusă ocupă loc din ce în ce mai important în politica lui Vladimir Putin, iar retorica naţionalistă rusă se referă inevitabil la cazaci. Acest reviriment cazac nu se rezumă numai la expoziţii, filme şi manifestări culturale, ci se manifestă foarte concret sub forma unor grupări paramilitare, care capătă tot mai multă influenţă şi putere în regiuni precum Novgorod sau Stavropol, unde ţin sub control populaţia musulmană şi devin grupări de forţă care nu se supun legii precum poliţia. De fapt, faptul că nu se supun constrângerilor legii şi că se bucură de susţinerea Kremlinului este privit de autorităţile locale drept un avantaj al utilizării acestei forţe de şoc tradiţională a Rusiei.

În Moldova, cazacii pot reprezenta oricând un instrument de şantaj al Rusiei împotriva Chişinăului şi o forţă care poate dezechilibra situaţia extrem de fragilă din Basarabia. Putin poate nega cu zâmbetul pe buze că ar avea vreun amestec, cazacii fiind „liberi şi nesupuşi“ şi alte mituri ruseşti, dar adevărul că această forţă cvasitribală este un instrument de temut, aşa cum s-a dovedit şi în conflictele din Moldova din anii ‘90, când a luptat de partea ruşilor transnistreni şi a găgăuzilor împotriva românilor moldoveni. Apariţia cazacilor la Comrat este un avertisment adresat de Putin Chişinăului că acest conflict îngheţat poate fi oricând reaprins.

 

Cele mai citite

De la Chișinău la destinațiile cheie ale Moldovei

Moldova este o țară mică, dar plină de locuri fascinante care merită vizitate. De la Chișinău, capitala vibrantă a țării, există o rețea de...

Michel Platini despre Kylian Mbappe! „Îl văd pierdut pe teren”

Fostul mare fotbalist Michel Platini și antrenorul Carlo Ancelotti au oferit opinii despre forma slabă a lui Kylian Mbappe la Real Madrid, după evoluțiile...

Academia Română va decerna pe 4 decembrie premiile pentru cele mai valoroase creații științifice și artistice realizate în anul 2022

Academia Română va decerna miercuri, 4 decembrie 2024, premiile pentru cele mai valoroase creații științifice și artistice realizate în anul 2022. Ceremonia va avea...
Ultima oră
Pe aceeași temă