In legatura cu articolul aparut in "Romania libera" din 24 octombrie 2007 sub titlul "Numire controversata la Universitatea «Dimitrie Cantemir»… Elena Udrea, profesor universitar de sisteme electorale", conducerea Universitatii Crestine "Dimitrie Cantemir" face urmatoarele precizari pentru informarea corecta a cititorilor dumneavoastra:
1. Nu corespunde realitatii afirmatia reprodusa in ziarul dvs. potrivit careia angajarea in post de lector-suplinitor a doamnei Elena Udrea ar fi lezat situatia si norma de profesor ale domnului profesor universitar Radu Alexandru.
Norma sa didactica a ramas intacta in statul de functiuni al Facultatii de stiinte Politice, adica o norma intreaga de profesor, titular la disciplinele: sistem politic romanesc; sisteme politice contemporane; sisteme electorale comparate.
2. De-a lungul existentei sale, Universitatea Crestina "Dimitrie Cantemir" a promovat si promoveaza, cu consecventa, absolventi ai universitatii in functii didactice care, actualmente, ocupa posturi de asistent, lector sau conferentiar.
Doamna Elena Udrea este absolventa a Universitatii Crestine "Dimitrie Cantemir" – Facultatea de stiinte Juridice si Administrative, promotia 1996. De asemenea, este absolventa a Colegiului de Management al Resurselor Apararii, Educational si al Achizitiilor, a Colegiului National de Aparare si este doctorand la Universitatea Nationala de Aparare "Carol I" din Bucuresti.
Pe baza acestei pregatiri profesionale, doamna Elena Udrea indeplineste conditiile legale pentru ocuparea functiei de lector universitar suplinitor.
3. Universitatea Crestina "Dimitrie Cantemir" are prieteni si sustinatori datorita profesionalismului corpului de cadre didactice, precum si calitatii invatamantului si cercetarii stiintifice.
Biroul de presa al Universitatii Crestine "Dimitrie Cantemir"