1.8 C
Bucharest
Tuesday, 5 December 2023
HomeSpecialCatastrofă aeriană în Libia

Catastrofă aeriană în Libia

Cel puţin 105 persoane au murit miercuri după ce un avion care venea din Africa de Sud s-a prăbuşit pe aeroportul din Tripoli, în Libia, au anunţat serviciile de securitate, citate de AFP.

Accidentul s-a produs la ora locală 06.00 (07.00 ora României), la aterizarea avionului, potrivit unei surse din cadrul serviciilor de securitate ale aeroportului.

“Cei 94 de pasageri şi 11 membri ai echipajului care se aflau la bord au fost găsiţi morţi”, a adăugat aceeaşi sursă.

Avionul aparţine companiei libiene Al Afriqiyah şi venea din Johannesburg, în Africa de Sud.

“Acesta a explodat la aterizare şi s-a dezintegrat complet”, a precizat sursa citată.

Membrii echipajului erau toţi de naţionalitate libiană, potrivit sursei.

Pe panoul de afişaj al aeroportului, sosirea avionului era anunţată pentru ora locală 06.10.

Potrivit unui jurnalist al AFP aflat la faţa locului, autorităţile au consolidat măsurile de securitate în jurul aeroportului, în timp ce ambulanţe şi vehicule ale protecţiei civile veneau dinspre aeroport, situat la aproximativ 20 de kilometri de Tripoli.

Accesul la locul accidentului era total interzis, în timp ce în jurul aeroportului nu se vedea nicio urmă de fum.

Condiţiile meteorologice erau favorabile miercuri dimineaţa la Tripoli, cerul fiind uşor înnorat.

Cele mai citite

Rumen Radev a respins acordul ratificat ce prevedea furnizarea de vehicule blindate de transport Ucrainei

Preşedintele Rumen Radev a respins acordul ratificat anterior între Ministerul bulgar de Interne şi Ministerul ucrainean al Apărării privind furnizarea de vehicule blindate de...

Ucraina a fost atacată în timpul nopții cu 23 de drone de luptă rusești și de o rachetă

Ucraina spune că teritoriul său a fost vizat în timpul nopţii de 23 de drone de luptă ruseşti, precum şi de o rachetă, informează...

Ciucă vrea ca liberalii să rămână în Guvern pentru a nu provoca o criză

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat luni că liberalii vor rămâne în Guvern, deoarece nu-şi permit să provoace o criză, în condiţiile în care,...
Ultima oră
Pe aceeași temă