34 C
București
joi, 18 iulie 2024
AcasăSpecialCase inundate din cauza ploii si a absentei canalizarii

Case inundate din cauza ploii si a absentei canalizarii

Precipitatiile de la sfarsitul saptamanii trecute au fost pentru multi bucuresteni, si nu numai, un adevarat calvar.
Pasaje inundate, strazi impracticabile, case pline cu apa, oameni disperati. In zona Aparatorii Patriei sunt cateva strazi unde, la fiecare ploaie, cat de mica ar fi, multe case sunt inundate. Cauza? Lipsa sistemului de canalizare. Promisiunile facute de Primaria Sectorului 4 i-au facut pe localnici sa nu mai aiba incredere in vorbele goale aruncate de doi ani de zile de catre edili. Pe strazile Sistematizarii, Dalhauti si Macesului, oamenii au ajuns la disperare. Anul trecut s-au facut memorii peste memorii. Rezultatul a fost acelasi. Promisiuni. Ultimul raspuns primit in toamna anului trecut a fost imbucurator, daca se poate spune. „In zona mai sunt trei strazi unde nu am reusit sa introducem apa curenta si canlizare. In primavara vom primi ceva fonduri nerambursabile pentru realizarea strazilor cu pricina si ne vom apuca imediat de lucru”, a fost raspunsul Departamentului de Investitii al Primariei Sectorului 4. A venit vara, trece anul, vin alegerile urmatoare si oamenii se roaga… sa nu mai ploua.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă