19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialCasa Regală, în centrul unui scandal fără predecent

Casa Regală, în centrul unui scandal fără predecent

Casa Regală este zguduită de un scandal fără precedent. În presă au apărut o serie de articole care susțin că Regele Mihai ar fi prizonierul serviciilor secrete, care au acționat cu ajutorul lui Radu Duda.

Avocatul Regelui Mihai a reacţionat prompt şi a spus că Majestatea Sa este indignat de acuzaţiile care pun la îndoială capacităţile sale şi că are de gând să o dea în judecată pe ziaristă. 

Cum a început scandalul

Jurnalista Roxana Iordache, care a fost membru al Consiliului Regal, susține că Regele ar fi izolat şi că mesajele semnate de acesta şi transmise de Casa Regală nu i-ar aparţine, subliniind faptul că actul de excludere din Familia Regală a Principelui Nicolae nu ar fi semnat de acesta.

"Am o rugăminte, nu mai preluaţi mesaje semnate de Regele Mihai, sunt false. Regele e izolat, nici ordinul de retragere a titlului Prinţului Nicolae nu l-a semnat. (…) Mizeria de lucrătură contra nepotului regal, Nicolae Mihai, virtual Rege Mihai al II-lea, a fost atât de perversă. Adică voi vă imaginaţi că Regele Mihai îşi executa nepotul fără ca măcar să-l cheme şi să asculte ce are de spus?", a mai notat aceasta. ", a notat pe Facebook jurnalista.

Noi dezvăluiri ale singurului jurnalist acreditat la Casa Regală

Andrei Bădin, care timp de peste un deceniu a fost singurul jurnalist acreditat la Casa Regală, a precizat că scandalul la care s-a ajuns acum public își are originea în anii 1992-1994 și a culminat cu intrarea în Familia Regală a lui Radu Duda.

“Ce se vede acum public este rezultatul disensiunilor din Casa Regală începute cândva prin 1992 atunci când Principesa Margareta a intrat în dispută cu Corneliu Coposu, liderul PNȚCD, unul din marii susținători ai monarhiei. Principesa dorea o colaborare, coabitare, cu regimul Iliescu, Corneliu Coposu se opunea. De atunci au avut loc contacte discrete între Principesă și trimiși de la București, iar intrarea în Familia Regală a lui Radu Duda și mai apoi negocierile din Elveția cu regimul Iliescu au alungat mulți din monarhiștii vechi. Între timp Radu Duda și-a consolidat Puterea în Casa Regală și practic acum el e cel care o conduce, Regele nu mai are absolut nici o putere”, a susținut Bădin pentru flux24.ro.

Rolul lui Radu Duda

Jurnalistul susține că imediat după nuntă, Radu Duda a încercat și în timp a și reușit să controleze tot ce mișca în Casa Regală, inclusiv pe Rege. „Mai întâi a copiat gesturile Regelui, mai apoi încerca discret să controleze acțiunile acestuia. Când nu reușea apela la Margareta și la soacra sa”, arată Andrei Bădin. 

Potrivit jurnalistului, Radu Duda are legături strânse cu serviciile secrete. Dovadă este faptul că în anul 2000, soțul Principesei Margareta i-a vândut apartamentul său din București ofițerului SRI Ion Tucă. În prezent, Ion Tucă este directorul Administrației Casei Regale. El a fost numit în această funcție în 2008. 

„Ultimul om din Garda veche a Regelui Mihai I este scos din scenă fără nici o explicație publică. Este vorba de Simina Mezincescu, șefa protocolului regal. Scena șoptită pe culoarele Palatului a sunat cam așa: Principele Radu a chemat-o și i-ar fi comunicat că Regele ar fi primit dosarul său de informator la Securitate și că ar fi șantajat cu publicarea acestuia dacă Simina Mezincescu nu dispare din scenă.Lucru care s-a întâmplat. Directorul Casei, Ion Tucă, şcolit la SRI,omul lui Radu, preia controlul total şi administrativ”, a povestit Andrei Bădin. 

Ultima dezvăluire: mesajul morții Regelui a fost deja înregistrat

Tot jurnalistul Andrein Bădin a dezvăluit că Principesa Margareta a înregistrat în TVR mesajul video care urmează să fie prezentat la moartea Regelui Mihai, ceea ce a stârnit multe critici în mediul public.

Jurnalistul şi criticul literar Radu Călin Cristea, fost director general al TVR în 2012, a confirmat miercuri la Antena 3 că înregistrările există. Asemenea înregistrări se fac pentru ca televiziunea să nu fie prinsă nepregătită, iar mesajele se actualizează la intervale de aproximativ şase luni, a mai dezvăluit Radu Călin Cristea.

Fostul şef TVR a confirmat şi dezvăluirile recente făcute de Marilena Rotaru, despre motivele excluderii Principelui Nicolae din Familia Regală: apropierea de cercuri interlope cu legături în regimul Băsescu.

Cele mai citite

Un bărbat din Harghita a găsit un proiectil și două cartușe în curtea casei

Un bărbat dintr-un sat din Harghita a sunat miercuri seara la 112 și a anunțat că a găsit în curte în urma unor săpături,...

Orașul Harkov ar fi fost atacat de Rusia cu un nou tip de bombă cu sistem de ghidare

Este posibil ca Rusia să fi utilizat un nou tip de bombă cu sistem de ghidare în atacurile aeriene asupra oraşului Harkov, din nord-estul...

Guvernul va da un OUG joi prin care numărul funcțiilor de conducere ar putea ajunge la 10% în aparatul de stat

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de joi un proiect de ordonanţă de urgenţă(OUG) privind modificarea unor măsuri fiscal-bugetare, precum posibilitatea stabilirii, în anumite...
Ultima oră
Pe aceeași temă