Reconstituirile unor case din epoca bronzului şi din epoca eneolitică, Cucuteni – Ariuşd, sunt punctul central al noii imagini a Muzeului Naţional al Carpaţilor Răsăriteni.
O încăpere simplă, cu peretele tăiat în secţiune, din care se distinge clar din ce se compune – lemn şi lut – , un acoperiş din stuf, pereţi împodobiţi cu rafturi zidite pe care sunt obiecte de uz casnic, blănuri şi chiar mileuri care înfrumuseţează toate conferă un aer familiar casei, alături de silueta simplă a unui cuptor de pământ.
Imaginea reconstituie o locuinţă eneolitică din Cultura Cucuteni – Ariuşd (mileniu V – IV î.HR), care seamănă izbitor cu alta, mai recentă, din secolul II î.HR, din epoca Bronzului, Cultura Wietenberg.
Ambele imagini fac parte din expoziţia deschisă publicului astăzi, la Sf. Gheorghe, judeţul Covasna, în cadrul Muzeului Naţional al Carpaţilor Răsăriteni. Tot astăzi, cu prilejul Zilei Internaţionale a Muzeelor, se inaugurează sediul Primei Şcoli Româneşti din oraş – construită la 1799 – şi Casa Memorială a scriitorului „Romulus Cioflec” din localitatea Araci.
Spaţiilor remodolate li s-a conferit câte o poveste în jurul fiecărui exponat, apelându-se la elemente de butaforie, la lumini, o cromatică specială. În anumite situaţii s-au realizat replici ale exponatelor pentru o autenticitate a experienţei vizitatorilor. Aceştia au acces la proiecţii video şi dispozitivelor interactive de redare a informaţiilor folosite.
Investiţia a fost finanţată de Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, iar amenajarea muzeistica a fost realizată de Artex Services, firmă specializată în acest domeniu, cea care contribuie şi la refacerea Muzeului „Grigore Antipa” din Bucureşti.