38.9 C
București
duminică, 14 iulie 2024
AcasăSpecialCăruțele nesemnalizate provoacă GROAZĂ în Constanța. Câte victime au făcut

Căruțele nesemnalizate provoacă GROAZĂ în Constanța. Câte victime au făcut

Opt persoane au fost rănite, duminică noapte, în trei accidente rutiere petrecute pe drumuri din județul Constanța, în care au fost implicate căruțe nesemnalizate. Victimele, între care și două fete de 15 ani, au scăpat cu leziuni ușoare, informează Mediafax.

Potrivit polițiștilor Serviciului Rutier, primul accident s-a petrecut în jurul orei 21.40, când un șofer de 42 de ani, din Constanţa, a condus un autoturism marca Dacia Logan pe DN 2A, dinspre localitatea Mihail Kogălniceanu către Constanţa, iar la un moment dat, încercând să evite o căruţă nesemnalizată care circula în aceeaşi direcţie de mers, a pierdut controlul volanului, iar mașina s-a răsturnat în afara părţii carosabile..

În urma accidentului, au fost rănite ușor soția de 39 de ani a conducătorului auto și două adolescente de 15 ani.

Cel de-al doilea accident a avut loc tot pe DN 2A, la aproximativ cinci minute după primul, în condiții similare, în zona comunei Tichileștui. Un bărbat de 32 de ani din localitate, deși consumase alcool și se afla în stare avansată de ebrietate, a plecat cu o căruţă trasă de un cal pe DJ 223 şi, ajungând la DN 2A, a pătruns în intersecţie fără să se asigure, atelajul fiind acroșat de un autoturism marca Alfa Romeo, ce se deplasa dinspre Constanţa către Hîrşova.

După producerea coliziunii, autoturismul s-a răsturnat în afara șoselei, în stânga direcţiei sale de mers.

În urma accidentului, au fost răniți ușor conducătorul auto, un tânăr de 24 de ani, din Ploieşti, și ceilalți trei pasageri din mașină, două tinere de 22 și 23 de ani și un băiat de 24 de ani.

Ulterior, polițiștii au constatat că bărbatul aflat în căruță avea o alcoolemie de 1.00 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Al treilea accident a avut loc în jurul orei 21.50, când un bărbat de 32 de ani, care conducea o autoutilitară pe DJ 391, dinspre Cobadin catre Negreşti, nu a observat un atelaj care circula în fața sa și care era neechipat cu elemente reflectorizante și neînregistrat, lovindu-l în plin.

În urma impactului, a fost rănit numai căruțașul, un bărbat de 61 de ani, din comuna Negreşti, care a scăpat însă cu leziuni ușoare.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă