3.3 C
Bucharest
Tuesday, 5 December 2023
HomeSpecialCariera de huila, transformata in lac de agrement

Cariera de huila, transformata in lac de agrement

Fosta cariera de huila de la Campu lui Neag va fi transformata in zona de agrement, iar lacul format dupa inchiderea ei va fi special amenajat pentru inot. Primaria Uricani vrea sa concesioneze zona catre un investitor, dar numai dupa ce se vor finaliza in instanta procesele de retrocedare a terenurilor confiscate de regimul comunist.

Lacul de la Campu lui Neag – Uricani este singurul loc din Valea Jiului unde populatia poate scapa de arsita verii. Desi in orice moment se pot produce tragedii, pentru ca apa are peste 80 de metri adancime, oamenii ignora pericolul, pentru ca nu au alternativa. In Valea Jiului nu exista nici un strand sau zona de agrement unde populatia sa se poata recrea pe timpul verii. Din acest motiv, edilii din Uricani se gandesc sa transforme Campu lui Neag in "litoralul" Vaii. "Dupa finalizarea proceselor aflate pe rolul instantei pentru retrocedarea terenurilor din acea zona, vom realiza un Plan Urbanistic Zonal, iar lacul, impreuna cu terenurile care ne raman, va fi concesionat unui investitor. Vrem sa transformam fosta cariera intr-o zona de agrement unde sa poata veni oricine", a declarat primarul orasului Uricani, Danut Buhaescu.
Cariera de la Campu lui Neag a inceput sa functioneze in 1980, dar a fost inchisa dupa nici 10 ani de exploatare a carbunelui, din cauza ca era nerentabila. Dupa intreruperea activitatii, zona a fost ecologizata si groapa umpluta cu apa.

Cele mai citite

Alertă alimentară. Pui cu salmonella, retras de la vânzare

Un lot de carne de pui congelată a fost retras din magazine din cauza contaminării cu Salmonella, anunţă ANSVSA. Un lot de sferturi posterioare de pui congelate  produse de...
00:00:56

Moș Crăciun încearcă să aducă un mesaj de pace în Ierusalim

Un Moș Crăciun din Ierusalim a încercat să aducă ceva din spiritul de Crăciun în Țara Sfântă, supusă luni (4 decembrie), cu un mesaj...

Armenia se plânge că forțele azere au deschis focul asupra unei poziții armene

Ministerul Apărării din Armenia a declarat într-un comunicat că forţele azere au deschis focul luni asupra unei poziţii armene din Bardzruni, în apropiere de...
Ultima oră
Pe aceeași temă