Capitalul străin din România a obţinut Codul Muncii pe care l-ar fi dorit nu doar în principiu, ci chiar în forma urmărită, căci capitalul străin, prin Consiliul Investitorilor Străini şi Camera de Comerţ Româno-Americană, l-a scris! Acum, nouă, subiectul sau mai bine zis obiectul acestui experiment, nu ne rămâne decât a vedea ce va face capitalul străin cu acest nou Cod al Muncii!
Din păcate pentru el, capitalul străin din România a cerut un nou Cod al Muncii în numele unor minciuni sfruntate, care ar urma să i se întoarcă împotrivă acum, când noul Cod al Muncii există şi operează. Minciuni sfruntate precum că vechiul Cod al Muncii, care ar fi fost prea favorabil salariaţilor, ar fi rigidizat piaţa forţei de muncă, blocând restructurarea companiilor şi economiei şi, întrucât nu ar fi asigurat flexibilitatea necesară pe piaţă, ar fi împiedicat crearea de noi locuri de muncă şi chiar (ţineţi-vă bine!) o creştere a salariilor! Minciuni sfruntate, pentru că acel Cod al Muncii, rigid cum se spune că era, nu a împiedicat cu nimic firmele să se restructureze în condiţiile crizei, nici să scadă salariile în sine, nici să reducă programul de lucru cu diminuarea corespondentă a câştigurilor, nici să disponibilizeze personal după trebuinţă sau după dorinţă. Şi, pentru că cifrele statistice cu privire la salarii şi şomaj contraziceau minciunile, argumentarea cerinţei unui nou Cod al Muncii, care să fragilizeze dramatic poziţia angajatului şi s-o întărească nefiresc pe cea a angajatorului, a fost mutată de pe realităţile prezentului pe presupunerile viitorului, respectiv pe avantajele atribuite unei aşa-zise flexibilizări a pieţei forţei de muncă: crearea de locuri de muncă, creşterea salariilor şi eterna prosteală a atractivităţii pentru investitorii străini. Acum, când noul Cod există, a venit timpul ca aceste presupuneri să fie probate.
De fapt, capitalul străin n-are nici o problemă! A venit în România să facă profit şi a considerat că un nou Cod al Muncii i-ar servi la aceasta. Că a obţinut acest lucru nu-i creează nici o responsabilitate, exact după cum nu este responsabilitatea lui dezvoltarea României. O problemă au doar autorităţile care s-au lăsat duse de argumentele sau mai bine spus de presiunile capitalului străin şi şi-au pus pielea la bătaie. Capitalul străin ar trebui măcar de hatârul lor să facă ceva pozitiv. Tare mi-e teamă însă că, odată cu noul Cod al Muncii în mână, capitalul străin îl va valorifica la maximum în chiar scopul pentru care l-a dorit să existe: să facă profit mai mare, mai rapid şi mai lejer, inclusiv şi înainte de toate, pe seama angajaţilor. Cum se pupă acest obiectiv cu angajări suplimentare de forţă de muncă şi creşteri de salarii este greu de întrevăzut!
Decât să treacă la creşteri de salarii, este de presupus că, mai degrabă, capitalul străin se va repezi, cu noul Cod al Muncii în mână, să transforme contracte de muncă pe perioadă nedeterminată în contracte de muncă pe perioadă determinată, în care, sub ameninţarea disponibilizării automate, angajatul acceptă salarii cu 15-20% mai mici. Şi, profitând la nivel imediat de sezonul cald, în loc să treacă la noi angajări, va forţa programe de lucru de 12-14 ore pe care noul Cod al Muncii le permite şi a căror recuperare este o pură poveste în condiţiile scoaterii din joc a sindicatelor pe care de asemenea o inaugurează într-o mare măsură noul Cod al Muncii.
Să fim însă realişti. Orice ar face, mari răsturnări statistice capitalul străin nu poate produce pe piaţa muncii, întrucât nu ocupă decât 16-17% din forţa de muncă din România. De aceea, a şi fost absurd ca noul Cod al Muncii să fie inspirat şi scris de capitalul străin, şi nu de cel românesc (public şi privat) care, deşi evident mult mai slab financiar, are totuşi în sarcină de a ocupa grosul de 83-84% din forţa de muncă. Tot atât de evident, însă, dacă şi capitalul privat românesc va pune botul la noile „flexibilităţi”, autorităţile se vor vedea curând şi cu şomeri mai mulţi pe cap, şi cu un număr mai mic de salariaţi în ţară, şi cu salarii brute mai reduse şi deci şi cu diminuate contribuţii sociale strânse la buget.
