Este un thriller erotic deosebit, de multe ori imitat, dar niciodata egalat. Este o drama atragatoare, cu o ciudata poveste de dragoste.
Parca trecuse o eternitatate de cand Al Pacino aparuse pe ecran (ca rege al drogurilor in "Scarface", in 1983). Iar atunci cand a fost anuntata aparitia actorului – care se apropia de varsta de 50 de ani – in pelicula "Cand dragostea ucide", lumea nu putea sa nu se intrebe daca reflexele acestuia au ramas aceleasi.
Inaintarea in varsta i-a adus lui Pacino o gratie frumoasa. Ochii sai par mai indurerati si ii foloseste ca efect. Jocul lui este intens ca intotdeauna, dar si mai delicat, mai matur si mai ironic. Are aici rolul lui Frank Keller, un veteran al departamentului de Politie din New York. Nu are altceva in viata in afara de puterea legii; a terminat cu familia, traieste singur, de cele mai multe ori beat si dezgustat. Nu mananca cum trebuie, nu poate dormi, asa ca isi petrece noptile in fata televizorului si isi suna uneori fosta nevasta cerandu-si iertare. Cand i se da misiunea de a gasi un criminal in serie care tinteste inimile singuratice, il primeste ca partener pe actualul barbat al fostei sale sotii, situatie bizara, care ramane insa, un subiect minor ale filmului. Cei doi incearca sa descifreze puzzle-ul unor crime asemanatoare. Intr-o singura saptamana, doi barbati care-si organizau intalnirile amoroase prin intermediul unei reviste fusesera ucisi cu un glonte in ceafa, in propriul pat, pe acordurile unui hit din 1959: "Sea of love". Exista numai trei indicii: urmele de ruj de pe o tigara, anunturile din ziar si un set perfect de amprente.
Actiune tensionata
Pentru ca anunturile victimelor fusesera in versuri, Keller si partenerul sau compun propriile poezioare cu care spera sa o prinda in capcana pe vinovata. Astfel Keller ajunge sa aiba intalniri cu mai mult de 30 de femei, carora le ia amprentele lasate pe pahare. Ce fel de fiinta poate fi aceea care isi ucide amantii? Frank cauta obosit un raspuns si se revitalizeaza numai cand intalneste o noua suspecta, Helen (interpretata de Ellen Barkin). Este o senzuala managera a unui magazin sic de incaltaminte, o mama divortata, cu un trecut nefericit in relatiile cu barbatii, care crede ca sexul cu anonimi o va proteja de mai multa durere. Imbracata in jacheta ei din piele rosie, cu jeansi stramti si tocuri inalte, Barkin flirteaza de la inceput, dar ramane dura. Crede in a face dragoste acum si a vorbi mai tarziu, asa ca pleaca de la prima intalnire fara sa apuce sa lase amprente pe paharul cu vin.
Keller cade in vraja ei si se duce in pat cu aceasta femeie despre care stie aproape sigur ca e o ucigasa. Insa prefera sa isi asume acest risc decat sa treaca peste sentimentele pe care le are. Este una dintre cele mai ciudate relatii intalnite vreodata intr-un film. Are un curs iregulat, de la o reintalnire norocoasa pe strada la amorul lor teribil, incendiar, la sentimentele lor de vulnerabilitate si suspiciune. Filmul vorbeste despre pericolele unei noi relatii si despre gradul de crima implicat intotdeauna acolo unde sunt impartasite secrete intime. Fiecare vede in celalalt o sansa de refacere si lupta de a nu repeta esecurile din trecut. Dar oricat de intim ajungi cu un om, el ramane un strain, ne spune filmul. Pelicula musteste in intensitate. Hollywood-ul nu a facut multe scene care sa o intreaca in pasiune pe cea dintre Pacino si Barkin. Desi Al Pacino este in acelasi timp pasionat si empatic, Ellen Barkin este vedeta filmului, cu zambetul sau fermecator, cu privirea intensa, cu silueta sa subtire, care ramane in memorie. Duce perfect la capat un rol greu, in care trebuie sa fie in acelasi timp inocenta, asasina si senzuala. Chimia dintre cei doi anima filmul. Joaca impecabil, incercand sa arate problemele emotionale din viata fiecarui personaj. Helen le raspundea anunturilor in versuri, cautand tandrete, sensibilitate, pentru ca viata nu i-a facut pana atunci multe cadouri. Pana la final, ramane in picioare misterul "este sau nu este ea ucigasa"? Richard Price, care a avut si alte scenarii foarte bune, printre care cel al peliculei "Culoarea banilor", pentru care a fost nominalizat la Oscar, a scris o poveste inteligenta si a conturat personaje complexe. Dialogurile lui au autenticitate si farmec, mai ales cele dintre Pacino si partenerul sau, interpretat de John Goodman, cu una dintre cele mai bune performante ale sale. Cand in fata unui scenariu foarte bun sunt adusi actori mari, rezultatul este prodigios.
Din culise
» Scenaristul a scris "Cand dragostea ucide" gandindu-se ca personajul principal sa fie interpretat de Dustin Hoffman, actor cu care Al Pacino era deseori confundat la inceputul carierei. Numai ca intre timp Hoffman a inceput filmarile la "Rain Man".
» Richard Price: "Initial nu am vrut sa apara o femeie decat spre finalul povestii. Am dorit sa fie mai mult un studiu asupra personajului Frank, care, doar spre sfarsit, cand nu mai poate suporta singuratatea, sa spuna: "Nu-mi pasa daca mor, vreau doar sa fiu cu o femeie". Doar ca toti ceilalti au vrut femeia de la inceput, asa ca am fost nevoit sa introduc aceasta lunga dilema cu "e ea criminala?".
» Richard Price: "Mi s-a spus sa scriu scenariul in genul filmului «Atractie fatala». Dupa vreun an de la lansare, m-am intalnit la o petrecere cu James Dearden, scenaristul filmului respectiv. si i-am spus: "Deci tu esti acela… a trebuit sa fac o poveste ca a ta!". Iar el mi-a raspuns: "Tocmai regizez un film. Si toata lumea imi spune ca trebuie sa fie in stilul «Cand dragostea ucide»"!
» Pacino a fost nominalizat la Globul de Aur pentru performanta sa din acest film.
